Tratamentele neomologate cu celule stem ademenesc mii de turisti medicali

Vreau să vă semnalez un nou articol,  cu întârziere ce-i drept, legat de tratamentele cu celule stem. Multe persoane sunt interesate de aceste tratamente, inclusiv eu, şi, chiar dacă ne încadrăm în categoria „cazuri disperate”, este indicat să ne informăm amănunţit şi din mai multe surse înainte de a lua o hotărâre. Pentru a citi articolul integral, scris de Bogdan Munteanu, accesaţi ediţia electronică a ziarului Gândul. (vedeţi link-ul mai jos)

Disperarea de a-şi salva viaţa pe care o are omul contemporan a dus „turismul medical” până la cea mai riscantă formă a sa – deplasarea la clinici dubioase din lumea largă, care promit (adesea în reclame prin internet) tratamente-minune bazate pe celule stem. În clinicile occidentale, celulele stem sunt în mod curent folosite, după cercetări care au durat 30 de ani, pentru tratarea leucemiei şi a limfomului (forme de cancer al sângelui). Dar, în state precum China, India, Rusia, Mexic, Peru sau Costa Rica, există clinici care promit „vindecarea” unor afecţiuni în legătură cu care şcolile de medicină occidentale doar „speră” că vor fi eradicate cândva, pe baza celulelor stem extrase din măduva osoasă sau din cordonul ombilical.

Citeşte toată ştirea pe www.gandul.info

Este posibil sa va intereseze si alte articole:
 banner ad


Lasa un comentariu

  • RSS
  • Newsletter
  • Buzz
  • Facebook
  • Panoramio
  • Delicious