Sfarsit de 2008

A mai trecut un an  din viaţă! Un an în care am cunoscut victoria şi înfrângerea. Un an care s-a “scurs” uluitor de repede şi în care, poate, aş fi putut realiza mai mult pe plan spiritual, personal sau profesional. Poate că nu m-am străduit suficient şi am irosit timp preţios, ori poate că aşa au trebuit să decurgă lucrurile. Nu ştiu. Însă anumite aspecte din derularea anului 2008 îmi provoacă regrete. Am impresia că aş fi putut face mai mult şi mai bine. În rest, nu am motive să mă plâng, nu ar fi corect faţă de Dumnezeu. Realizez că mi-a purtat de grijă într-un mod minunat, mi-a dat sănătate şi toate cele de trebuinţă şi mereu mi-a adus alături prieteni adevăraţi. Desigur, au fost şi momente mai puţin fericite, uneori poate că mi-am dorit mai mult și n-am primit, dar asta nu înseamnă că sunt dezamăgit. Dumnezeu mi-a dat cât a considerat că îmi este necesar. Îi sunt recunoscător şi îi mulţumesc, în numele meu şi al familiei mele, pentru că, în ciuda unor greşeli, ne-a dat mai mult decât meritam! Pentru 2009 îmi doresc să fiu sănătos, îmi doresc mai multă înţelepciune şi pricepere, și, nu în ultimul rând, îmi doresc să trăiesc mai intens potrivit Cuvântului Său. Consider că asta este reţeta unei vieţi de succes.

Fiecare sfârşit de an este un nou început, fiecare nouă zi poate împlini vise. Vă doresc un an nou mai bogat în împliniri, mai înalt în aspiraţii şi plin de succese. La mulţi ani!

Este posibil sa va intereseze si alte articole:
 banner ad


4 Raspunsuri la “ “Sfarsit de 2008”

  1. Alina spune:

    Draga Cristi,
    Felicitari, o sarbatoare mica pentru un inceput mare :)
    scrii foarte interesant, si mereu imi este interesant sa citesc ce scrii, rar las comentarii, dar citesc regulat :)
    sper sa ne mai alinti cu scrierile tale :-*

  2. Multumesc pentru mesaj Alina, cred ca e primul, ma bucur sa aflu ca cineva citeste mereu ce scriu. Da, sper sa pot scrie mai mult si sa nu dezamagesc. Numai bine!

  3. viorica spune:

    Draga Cristi, iti doresc “La multi ani” pe blogosefera. Invata in ciuda suferintei, sa poti merge inainte si sa nu-ti pierzi incredrea. Fii binecuvantat!

  4. Multumesc Viorica, voi tine cont de sfatul tau. Cred ca ati dorit sa lasati comentariile la articolul de azi, “Uce.ro a implinit 1 an”, dar… e bine si aici. “Prin blogosfera nu-i usor atunci cand esti pe carucior…” :) )

Lasa un comentariu

  • RSS
  • Newsletter
  • Buzz
  • Facebook
  • Panoramio
  • Delicious