Victorie amara, in Marea Britanie, unde o femeie atinsa de o boala incurabila a reusit sa clinteasca lucrurile in privinta sinuciderii asistate.
Citeşte toată ştirea pe stirileprotv.ro
Zilele trecute am văzut la TV un nou caz de „victorie a demnităţii în faţa morţii”, tot în Marea Britanie. Cred că este al 3-lea caz de acest fel din Regatul Unit, despre care am auzit în ultimii doi ani. Cu toţii au ales deja celebra clinică elveţiană, pentru a-şi găsi “alinarea” şi a-şi da suflarea de pe urmă.
Nu scriu aceste rânduri cu gând de judecată şi nici cu răutate, ci scriu cu dragoste şi copleşit de tristeţe. Sunt trist de câte ori aud că cineva a renunţat de bunăvoie la viaţă. Sinuciderea asistată tot sinucidere se numeşte şi tot repercursiuni veşnice are, atât pentru persoana în cauză cât şi pentru cei care o vor ajuta să moară. Da, “victoria” lui Debbie Purdy este de fapt o mare înfrângere. De acord, fiecare om are dreptul să decidă pentru viaţa lui, respect asta, dar nu pot să-i spun unui om cu gânduri sinucigaşe că îl înţeleg, că bine face. Consider că o viaţă demnă este o viaţă trăită până la capăt, cu bune şi rele, fără a grăbi intenţionat procesul natural al morţii. Aş fi vrut ca Debbie şi ceilalţi care s-au sinucis, asistat ori neasistat, să poată spune: „Viaţa mea nu este deloc uşoară. Dumnezeu ştie de ce este aşa… Cred că El mă va ajuta să depăşesc orice obstacol, oricât de greu ar fi de trecut”. Cine poate spune asta din toată inima înseamnă că nu a trăit degeaba, înseamnă curaj, demnitate, credinţă, speranţă şi victorie.
Mai este un aspect pe care nu-l înţeleg pe deplin: Dacă valorile etice şi morale nu prezintă interes pentru tine, şi dacă nimeni şi nimic nu îţi poate schimba hotărârea de a renunţa la viaţă, atunci de ce îţi mai pierzi timpul prin tribunale, pe la TV şi prin Elveţia? Numai medicii din Elveţia ştiu să administreze un cocktail de medicamente ucigător? Chiar nu găseşti o metodă prin care să-ţi îndeplineşti “dorinţa arzătoare” stând acasă?
Prin cazuri de genul acesta se urmăreşte schimbarea legislaţiei privind sinuciderea asistată. Vor reuşi să schimbe legile la ei şi după un timp îşi vor întoarce privirile spre noi. Ne vor îndesa pe gât noile reglementări şi nu-i vom putea opri. Cu multe poveşti umaniste, vor reuşi să ne convingă că eutanasia trebuie legiferată, pentru evitarea abuzurilor, dar adevărul este că prin eutanasiere se deschide calea spre abuzuri şi erori medicale, chiar infracţiuni.