Intrebari, incertitudini, raspunsuri

În ultima vreme am realizat că nu mai am timp liber. Mereu am ceva de actualizat, de citit, de scris, de vorbit, şi îndată trece ziua. Cred că a trecut mai bine de o luna de zile de când am urmărit ultimul film pe calculator. E drept că seara am ieşit la aer în balcon şi după aceea n-am mai deschis calculatorul, dar chiar să nu-mi găsesc timp pentru a viziona un film bun?

Câteva nopţi la rând am fost măcinat de întrebări şi incertitudini. M-am gândit la persoane cu probleme similare cu ale mele, care au timp de discuţii pe mess, de jocuri, de urmărit filme… Eu de ce nu am timp…? Această activitate merită să fie continuată? Merită atâta efort? Oare ce s-ar întâmpla dacă aş lasa totul baltă? Apoi am încercat să-mi răspund mie însumi, şi din propriile răspunsuri, bine procesate, am ajuns la concluzia că nu mai pot să mă întorc înapoi. Prea mult timp liber ar putea să-mi facă mai mult rău decât bine. Munca la calculator, deşi stresantă uneori, mă motivează şi mă umple de energie, îmi oferă satisfacţii. E singura activitate pe care o mai pot face fără ajutorul altora, şi contează mult pentru mine. N-am început să lucrez cu gândul la câştig financiar, ci m-am străduit să învăţ cât mai mult pentru a avea o ocupaţie, pentru a nu trăi degeaba. Dacă aş lăsa totul baltă, m-aş simţi inutil şi nefericit. E absolut necesar să găsesc un echilibru între timpul petrecut în faţa calculatorului şi celălalt timp, dar trebuie să merg înainte.

În acele nopţi de nesomn mi-am amintit cum a început totul. M-am emoţionat şi am scăpat câteva lacrimi. Nu ştiu de ce. La începutul anului 2000, s-a născut în mine dorinţa de a scrie despre accidentul din vara lui ’97 şi despre frământările mele zilnice. La început am încercat să scriu cu mâna dreaptă, ajutat fiind de o mănuşă specială care îmi susţinea încheietura. De mănuşă mi-au legat o cariocă, cu un elastic pentru legat bani şi borcane, şi aşa am reânvăţat să scriu. Nu a fost deloc uşor şi nici n-am scris prea frumos, dar m-am bucurat când am văzut că se poate. Ca realizări aş putea menţiona scrierea unui pomelnic de 3 pagini, dictat cu mare răbdare de mama vecinei de la et. 1, o bătrânică veselă care mi-a ţinut mereu de urât. Apoi am încercat cu o maşină de scris, pe care mi-o cumpărase mama de la un magazin second hand din apropiere. Avea culoarea galbenă şi era băgată într-un geamantan micuţ. Era frumoasă şi părea nouă, dar n-am avut putere să-i apăs tastele şi a trebuit să o ducem înapoi la magazin. În anul următor, 2001, câţiva prieteni mi-au dăruit un calculator, şi aşa am început să păşesc în lumea calculatoarelor.

M-am lungit mai mult decât mi-am propus. În concluzie, atâta timp cât Dumnezeu îmi va da sănătate şi putere, voi continua să muncesc.

• Experiente personale pe patul de spital
• La plimbare printre zidurile Cetatii Alba Carolina
• Existau si parti bune inainte de 1989
• Eu cand scriu, scriu
• Ce am mai facut