Oamenii plesnesc de fericire la varsta de 74 de ani

74 de ani e vârsta ideală pentru fericirea oamenilor, arată un studiu realizat de o echipă de cercetători americani şi britanici şi citat de Telegraph.co.uk. Ei au identificat şi “motivele” fericirii oamenilor la această vârstă: mai puţine responsabilităţi, mai puţine griji de natură financiară şi mai mult timp pentru ei înşişi. Potrivit studiului, cea mai “nefericită” perioadă din viaţa oamenilor este cea cuprinsă între adolescență şi vârsta de 40 de ani. După 46 de ani însă, fericirea urcă progresiv, atingând apogeul la 74 de ani, susţin cercetătorii.

Citeşte toată ştirea pe hotnews.ro

În urmă cu câteva zile am citit articolul pe HotNews.ro, dar până azi n-am reuşit să-mi dau cu părerea. Articolele astea cu pensionari care plesnesc de fericire se lipesc în mod ciudat de mine, cred că este al treilea pe aceeaşi temă despre care scriu.

La fel ca şi studiul despre care am scris vara trecută, şi acesta este realizat în Marea Britanie (au fost chestionate nu mai puţin de 21.000 de persoane) de către cercetători americani şi britanici. Aceştia „au identificat şi «motivele» fericirii oamenilor la această vârstă: mai puţine responsabilităţi, mai puţine griji de natură financiară şi mai mult timp pentru ei înșiși”. Eu tind să cred că aşa stau lucrurile, pentru că îmi imaginez o familie de pensionari britanici stând la masă în curtea casei, la un ceai, discutând despre coţofana care s-a rătăcit prin bătătura lor, şi despre ariciul găsit de vecinul de alături ori despre liliacul care a picat neaşteptat din copacul de lângă drum, şi pe care l-au dus de urgenţă la clinica veterinară. Când pensia e suficientă şi vine la timp, şi nu ştii ce să mai faci de atâta odihnă şi plictiseală, participi la studii unde declari că eşti fără griji, mai înţelept şi fericit.

Este clar că studiul este valabil doar la ei şi în alte câteva ţări din lume, fiindcă la noi este exact pe dos. Oamenii încep să se lovească de greutăţi mai mari după 46 de ani; ar dori să muncească, dar nu mai au unde; lucrarea dentară, pusă pe vremea lui nea Nicu, începe să trepideze şi nu sunt parale pentru o înlocuire corespunzătoare. “Norocoşii” care reuşesc să se pensioneze au şi mai multe responsabilităţi şi griji financiare, iar timpul lor (dacă îi mai ţin balamalele) este sacrificat pentru bunăstarea familiei, prin muncă şi creşterea nepoţilor. Nu poţi să n-ai griji când Omul Mic (sper să n-audă că „Oamenii sunt cei mai fericiţi la vârsta de 74 de ani”) apare mereu la TV şi ne vorbeşte numai despre reduceri şi tăieri. Adevărul trist este că pensionarii din ţara noastră nu ştiu să „aprecieze ceea ce au” pentru că nu au mare lucru după o viaţă de muncă, şi trăiesc cu teamă că li se va lua şi ce au. Şi, oricum, puţini sunt cei care ating „apogeul la 74 de ani”, pentru că înainte le cântă popa.

Dacă pensionarii britanici sunt ajutaţi de motive sociale pentru a deveni „tot mai eficienţi în ceea ce priveşte controlarea emoţiilor negative”, pe noi ar trebui să ne ajute motivele spirituale să fim plini de speranţă şi mulţumiţi. Ce vreau să spun cu asta? La ei bisericile sunt pe cale de dispariţie, pe când la noi sunt, încă, pline. Privind lucrurile din această perspectivă, noi ar trebui să fim mult mai fericiţi decât ei, şi înainte şi după 74 de ani. Adică golul lăsat de dezamăgirea socială ar trebui umplut cu optimismul adus de credinţa într-o viaţă mai bună în veşnicie. Ce ziceţi, se poate?

• Existau si parti bune inainte de 1989
• Batranetea, cea mai fericita perioada a vietii, spun psihologii
• Despre viata, moarte si viata
• Cum sa imbatranesti frumos?
• Oameni paralizati care isi traiesc viata aproape de normalitate