Temerile unui aspirant la preotie

Intru pe un forum de-al meu şi îmi sare în ochi un subiect nou: „Preoții cu dizabilităţi fizice…”. Am citit multe în ultimii ani, dar niciodată pe acest subiect. Deschid şi citesc: „Bună, am 23 de ani şi am  o dizabilitate fizică, mă deplasez cu ajutorul unor cârje. Aş fi dorit să fac facultatea de teologie pt a deveni preot, dar nu ştiu exact politica BOR în astfel de cazuri… voi fi primit sau această dizabilitate îmi va sta în cale? Aş dori un răspuns autorizat, mulţumesc!” Zâmbesc şi încep să scriu un mesaj neautorizat: „Sunt convins că 2 cârje nu vor putea sta în calea învăţăturii. Poţi urma cursurile oricărei facultăţi de teologie”.

Dar noaptea trecută, pe când încercam să adorm, îmi aduc aminte de mesajul acestui tânăr. Şi cum noaptea sunt mai deştept decât ziua, realizez că temerile tânărului aspirant la preoţie sunt justificate. Exemple? La oficierea slujbei de cununie, preotul împreună cu naşii şi mirii trebuie să înconjoare masa de trei ori. La slujba Botezului preotul trebuie să poată scufunda copilul în cristelniţă de trei ori după care să-l aşeze pe masă ori în braţele părinţilor. La sărbătoarea Paştelui preotul trebuie să înconjoare biserica de trei ori, cu Sfânta Evanghelie şi crucea în mână. În ajunul Bobotezei preotul trebuie să fie în stare să meargă pe la casele credincioşilor. Dacă este preot de oraş are ce urca şi coborî. Prin urmare, poate un om care nu se poate deplasa fără cârje la subsuori să facă faţă cerinţelor bisericeşti?

Un mare cascador roman, Lae Dreghici

În urmă cu câteva zile am primit un link pe messenger de la cumnatul meu. L-am accesat şi am văzut un filmuleţ care mi-a amintit de toamna anului 1995. Filmuleţul conţinea saltul uluitor al cascadorului albaiulian Lae Dreghici.

În luna octombrie 1995, şoseaua de centură o oraşului Alba Iulia era construită doar pe jumătate. Începusem şcoala de şoferi de puţin timp şi domnul Vesa (instructorul auto) ne-a dus pe acest drum pentru că nu era deloc aglomerat. Am întors maşina chiar lângă rampa de lansare pe care o aveţi în imaginea de mai jos. Puţin mai încolo se termina şoseaua.

Ştiu că era duminică pentru că fusesem împreună cu un prieten, Nicu A., în piaţa din Blaj, cu marfă de vânzare. Ne-am întors pe la orele amiezii şi am găsit cu mare greutate un loc de parcare. Era plin ochi de oameni care se îndreptau spre locul unde Lae Dreghici avea să ne taie răsuflarea de emoţie. Am fost prezent în mulţimea de oameni de pe partea cu calea ferată. După câteva teste, Lae şi copilotul său au venit tare dinspre cartierul Partoș şi au zburat chiar şi peste materialul moale aşezat strategic pentru a le atenua impactul cu asfaltul. După salt mulţimea s-a deplasat ca un roi de albine înspre epava Daciei 1300. La un moment dat am ajuns lângă maşină, dar nu mai era nimic de văzut. Curajoşii fuseseră duşi între timp la spital, pentru un consult mai amănunţit. Nu păţiseră nimic grav.

Îmi amintesc şi acum de spectacolele cu cascadori care aveau loc pe stadion, în urmă cu peste 15 ani. Ultimul spectacol la care am participat a avut loc pe stadionul Mecanica, pe locul unde este situat în prezent Mall-ul. Pe Lae Dreghici l-am văzut ultima dată în anul 1996. Venise la garajul fostului meu şef, Florin C., unde meșteream la maşina cu care mergeam la târguri. Era îmbrăcat într-un costum de pilot de raliu, aşa obişnuia să se îmbrace în acea perioadă, şi conducea o Dacia Nova din care scotea “untul”. Florin era unul dintre cameramanii care îl filmau în acţiune. Pentru acei dintre Dvs. care nu aţi auzit de cascadorul Lae Dreghici, aveţi mai jos cascada în imagini video şi mai multe detalii aici.

L-am admirat pe Lae Dreghici, îl consider parte din copilăria mea. Reprezentaţiile acestui „băiat de la țară” ne-a inspirat în vremuri tulburi, ne-a ajutat să visăm mai frumos.

(mai mult…)

Omul din pat revine

S-au dus deja zece zile din noul an şi n-am reuşit să scriu nimic pe blog. Sărbătorile au trecut prea repede şi în “bârlogul meu” se dă o luptă. Mă lupt cu tulburarea cunoscută şi sub denumirea de “astenie de iarnă” sau lenea dureroasă de după Sărbători. Sunt mai rău decât un urs în hibernare: dorm ca scăldat dimineaţa, nu ştiu ce să mai mănânc şi aş tot sta fără să fac nimic.

Dar nu am “hibernat” total pentru că am avut de lucru. Două zile am muncit la toate site-urile mele, la partea tehnică şi vizuală. Aproape zilnic am vizionat filme pe calculator. În 2009 mi-am tot făcut provizii şi n-am avut timp să le “consum”.

Însă m-am plictisit de prea mult bine. Prin capul meu roiesc diverse idei şi posibile proiecte. Sper ca măcar o parte din ele să devină realitate în 2010. Cu apetit pentru muncă şi vreo 2 kg în plus, omul din pat revine!

Sfarsit de 2009

Sursa imagine: hdwallpapers.net

În timp ce căutam inspiraţie pentru felicitarea de Crăciun, am avut senzaţia că am făcut acelaşi lucru de curând. Şi am făcut, în decembrie 2008. Prin anul 2009 am trecut într-un ritm incredibil de alert. Aproape că nu îmi vine a crede că peste doar câteva zile vom trece într-un an nou. Am încercat să caut cauzele care au favorizat scurgerea rapidă a timpului, şi am găsit că ocupaţia zilnică este cauza principală. Dar mă tem că nu este singura cauză. În urmă cu două zile m-am bărbierit şi, în oglinda micuţă în care privesc o dată pe săptămână, am zărit o faţă mai rotunjoară şi nişte ochi care păreau obosiţi. Mi-a crescut şi ceva în vârful nasului, dar nu mai intru în detalii. Îmbătrânesc.

Fiecare sfârşit de an ne aduce în faţa ochilor, într-un mod deosebit, vremelnicia tuturor lucrurilor. Realizăm că nu există nimic pe pământ care să aibă trăinicie. Totul este supus cursului devenirii şi al trecerii. Viaţa noastră este ca o lumânare, care arde până la stingere. Şi chiar dacă ne evităm propriile gânduri, ştim că fiecare zi ce trece ne aduce mai aproape de sfârşitul vieţii noastre. Dar mesajul meu nu este nicidecum trist, ci este un mesaj aducător de speranță. De Crăciun sărbătorim, mai presus de orice altceva, naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, şi fiecare an ce trece ne aduce mai aproape de întâlnirea cu El. Prin urmare, dacă privim viaţa din această perspectivă, depresia nu ne va mai amărî sufletul în perioada sărbătorilor.

Dragii mei cititori, vă mulţumesc că aţi fost alături de mine şi în 2009. Vă preţuiesc şi sper să-mi fiţi alături şi pe viitor. Îmi cer iertare faţă de cei care n-au “gustat” scrierile mele şi promit că voi încerca să scriu mai “dulce” pe viitor. În rest, vă doresc ce îmi doresc şi mie: mai multă credinţă, înţelepciune, sănătate, fericire, bucurie alături de cei dragi, un Crăciun plin de lumină şi un An Nou încărcat de reuşite şi împliniri frumoase.

Sărbători Fericite şi La Mulţi Ani!

Cautari care v-au adus pe uce.ro

Poate că acum, la sfârşit de an, este momentul potrivit pentru publicarea unor statistici la care aţi contribuit şi Dvs. Mai precis, sunt cuvintele cheie căutate de unii dintre Dvs. prin intermediul motoarelor de căutare şi care v-au adus la un moment dat pe site-ul meu. Datele sunt furnizate conform statcounter.com, unul dintre cele mai mari servicii de statistici (counter) pentru site-uri.

(mai mult…)