Vorbele noastre ne pot aduce moartea

După citirea unui scurt articol, într-una din cărţile mele de meditaţii zilnice, am aflat că în trecut vorbele nechibzuite erau aspru pedepsite. Am putea spune: „Pedepsiţi cu moartea pentru nişte vorbe ‚nevinovate‛? Ce barbarie inutilă. Noi trăim în mileniul III şi suntem mult mai deştepţi, nici nu ne mai pierdem timpul pentru a citi despre practici din Evul Mediu‟. Într-adevăr era o barbarie, nu sunt adeptul aplicării pedepselor corporale pentru că le consider ineficiente, dar cred că avem ceva important de învăţat din trecut. Oamenii acelor vremuri au priceput, în felul lor, că şi modul în care vorbim este important înaintea lui Dumnezeu.

În prezent, aproape oriunde auzim înjurături în care este inclus şi Dumnezeu; înjurătură dacă şoferul cutare a făcut ceva, înjurătură dacă copilul cuiva la împins pe al altcuiva, înjurătură dacă un pahar s-a spart, înjurătură dacă căţelul de peste drum latră prea tare, înjurături aproape în orice film contemporan… etc. Prea puţini oameni, deşi majoritatea ne declarăm creştini,  mai realizează că aruncarea cu uşurătate a vorbelor stricate este un păcat pedepsit în final cu moartea veşnică. Da, vom da socoteală pentru fiecare vorbă rostită, şi e posibil să vină o zi în care barbariile din trecut să ni se pară uşoare. Nu este o glumă, ci este ceva cât se poate de serios.

Oare putem noi spune că suntem mai deştepţi decât înaintaşii noştrii, de vreme ce noi folosim înjurături mai mereu şi fără nici o teamă, ori ni se pare absolut normal să auzim tot felul de înjurături? Cineva spunea: „ …au trecut peste mine generaţiile şi nu mai ştiu nicio înjurătură la modă…‟ Incredibil, înjurăturile au devenit o modă şi odată cu noile generaţii apar în formate noi. Cu ce ne ajută dacă le ştim şi le rostim?

Acum avem acces cu uşurinţă la resurse de învăţare care acoperă aproape orice domeniu, şi asta e bine, dar parcă nu ne mai impresionează nimic din ceea ce contează. Caracterul ni se întunecă pe zi ce trece. Să încercăm să schimbăm în vieţile noastre ceea ce încă poate fi schimbat.

În anul 1665, la Dieta de la Iernut, s-a hotărât ca cei ce îl înjură pe Dumnezeu, dacă sunt trecuţi de 24 de ani, să fie omorâţi cu pietre, iar cei mai tineri să fie pedepsiţi cu bătaie. Aceeaşi hotărâre a fost întărită apoi de Dietele din anii 1676, 1682 şi 1689.

Domnii Ţării Româneşti, Vasile Lupu şi Matei Basarab, au dat legi aspre cu privire la cei ce foloseau înjurături în vorbirea lor. Astfel de obiceiuri au fost practicate şi de Ludovic al IV-lea care îi pedepsea pe cei ce înjurau, fie străpungându-le limba cu un fier înroşit în foc, fie legându-i într-un sac şi aruncându-i în apă. Ludovic al Xl-lea pedepsea pe cel ce înjura, dar şi pe cel ce auzea pe cineva înjurând şi rămânea pasiv.

Sursa: Samanta Buna – GBV

Iisus traieste, El a biruit!

În creștinătate, Paștele se află în legătură cu bucuria și victoria. Dar ziua învierii Domnului nu a început cu strigăte de bucurie. Ucenicii încă nu puteau înțelege cum S-a lăsat Iisus fără împotrivire să fie prins și răstignit, deși El le spusese toate acestea înainte. Și Maria Magdalena, care a aflat într-o măsură deosebită harul Domnului, era foarte întristată. În prima zi a săptămânii a venit la mormântul lui Iisus, dar El nu mai era acolo! Dorea să-i arate Domnului ei iubit ultima slujbă, îmbălsămarea, dar a fost dezamăgită! Nici ucenicii, pe care i-a chemat în grabă, nu au știut ce să spună. Au văzut acolo doar pânza. Dar unde era El? Îl luase cineva? Dimineața învierii a început pentru ei cu o dezamăgire. Încă nu avuseseră o întâlnire cu Cel înviat. În mijlocul întrebărilor și nedumeririi, o realitate era de netăgăduit: mormântul era gol!
Unde era Domnul? Răspunsul l-au dat îngerii: „Nu este aici, ci a înviat!” Ei L-au numit pe Iisus „Cel viu” și s-au mirat că este căutat printre cei morți. Când Iisus Hristos a fost răstignit în slăbiciune și aparent ca Cel care a pierdut, a început momentul triumfului Său cel mai mare. El este Acela care prin moartea Sa a nimicit pe cel care avea puterea morții, adică pe diavolul. Moartea nu-L putea ține pe Biruitorul de pe Golgota! „Iisus trăieste, El a biruit! Cine poate vesti slava Sa?” Ferice de toți aceia care pot intona cu convingere acest cântec de triumf!

Sursa: Sămânța Bună – GBV

Sursa imagine: spiritlessons.com

Presedintele Bush a premiat o familie de romani pentru servicii de voluntariat

Am publicat acest articol cu întârziere, datorită unor probleme de sănătate care m-au ţinut departe de calculator. Va mulţumesc pentru înţelegere!

O surpriză plăcută a fost să constat că o parte din presa românească a relatat despre o familie dragă mie, familia Oprean. În luna decembrie 2008, preşedintele George W. Bush le-a conferit o importantă distincţie pentru Voluntariat în Domeniul Asistenţei Sociale, iar în luna ianuarie 2009, preşedintele şi prima doamnă i-au invitat la Casa Albă într-o vizită privată.

America onorează o familie de români pentru munca depusă în sprijinul celor aflaţi în suferinţă, şi realizăm încă o dată cum valorile noastre sunt recunoscute mai ales în afara ţării.

Stabilită în Statele Unite în 1987, familia Oprean a fondat Becky’s Hope Ministries, pentru a ajuta familiile, atât părinţii cât şi copiii, să se desprindă de starea de depresie cauzată de suferinţă şi cu nădejde în Dumnezeu să reuşească să accepte handicapul ca pe o binecuvântare. De-a lungul timpului, au sprijinit şi educat sute de familii, atât din SUA, cât şi din România, unde familia călătoreşte în fiecare an.

În toamna lui 1998, mă aflam împreună cu mama mea internat la un spital din Cluj, şi printr-o împrejurare fericită am cunoscut familia Oprean. Lângă patul meu a venit o fetiţă pe cărucior, Becky (avea 11 ani), împreună cu mama ei Lidia, tatăl Mircea şi mătuşa Cornelia. Era imediat după decesul tatălui meu şi traversam poate cea mai grea perioadă a existenţei mele. Deşi era pe cărucior, Becky era tare liniştită şi zâmbea mereu. Atunci nu puteam pricepe de ce. Apoi, spre finalul întâlnirii, m-a ţinut de mâna dreaptă şi pe un ton calm mi-a spus un psalm, după care a spus o rugăciune pentru mine. Am fost surprins, era ceva cu totul nou pentru mine. Întâlnirea cu Becky m-a ajutat neaşteptat de mult. M-au vizitat mereu de atunci şi fiecare întâlnire a fost un prilej de bucurie. Prin intermediul acestui articol îmi exprim încă o dată, alături de familia mea, aprecierea, mulţumirea şi recunoştinţa faţă de ceea ce familia Oprean a făcut pentru noi.

Puteţi vizita Becky’s Hope Ministries…

Recomandari pentru cei ce trec prin incercari

Aceste recomandări ne sunt împărtăşite de o persoană care a traversat o lungă perioadă de incertitudine şi grea suferinţă. Să reflectăm împreună:

Îmbrăţişează-ţi familia; ei sunt sistemul tău de sprijin cel mai bun şi vei avea nevoie de ei în călătoria ta.

Verifică-ţi priorităţile. Fii pregătit spiritual pentru orice se întâmplă.

Preţuieşte-ţi prietenii. Sprijinul lor iubitor este una dintre comorile noastre cele mai de preţ. Imediat după ce-ţi îmbrăţişezi familia, îmbrăţişează-ţi prietenii.

Recunoaşte irelevanța absolută a majorităţii lucrurilor materiale. O casă mare, o maşină şi un cont în bancă nu prea mai au nici o valoare când eşti pe moarte.

„Nu te trudi pentru lucrurile mărunte.” Nu transforma lucrurile minore în aspecte importante, pentru că frământările şi îngrijorările sunt opusul încrederii. Este o pierdere de timp şi energie preţioasă să fii frustrat cu privire la lucruri care sunt dincolo de controlul tău.

Nu te opri niciodată din a „merge prin credinţă.” Pune-ţi viaţa şi situaţia în mâinile lui Dumnezeu şi apoi odihneşte-te! Dacă-ţi pierzi speranţa şi credinţa, pierzi două ingrediente esenţiale ale procesului de vindecare.

Sursa:
Triumf prin tragedie – de David Wilkerson
Oradea: Life, 2003

Ceea ce cancerul nu poate face!

În prezent citesc cartea „Triumf prin tragedie” de David Wilkerson. Cartea prezintă mărturiile unor oameni care au trecut prin multe încercări. Mi-a plăcut mult un exemplu de încurajare scris de o doamnă în „perioada aflată sub semnul cancerului”, cum i-a spus dânsa. Nici familia mea n-a fost ocolită de această maladie, viaţa tatălui meu fiind curmată de cancer la numai 45 de ani.

CE CANCERUL NU POATE FACE
Cancerul este atât de limitat!
Nu poate schilodi dragostea!
Nu poate sfărâma speranța,
Nu poate coroda credința,
Nu poate distruge pacea,
Nu poate ucide prietenia,
Nu poate suprima amintirile,
Nu poate reduce la tăcere curajul,
Nu poate invada sufletul,
Nu poate fura viața veșnică,
Nu poate cuceri duhul!

„Dumnezeu, care ţi-a văzut dinainte necazul, te-a echipat special ca să treci prin el, nu fără durere, dar fără pată.” C.S. Lewis

Sursa:
Triumf prin tragedie – de David Wilkerson
Oradea: Life, 2003