Invataturi

Când simțurile sunt libere și mintea se ia după ele, ea aduce cu sine pedeapsa, așa cum duce vântul corabia pe apă.

Fii sincer față de tine însuți; …și atunci nu mai poți fi fals față de altcineva.

Oare nu-i o rușine să dai sfaturi altora, să fii înțelept în afară și să nu te poți ajuta pe tine însuți?

Niciodată să nu nesocotim un sfat, înainte de a ne fi gândit la el.

Socrate spunea că, dacă cineva ar striga într-un teatru să se ridice cizmarii, numai aceia s-ar ridica; la fel, fierarii, tesatorii si ceilalti, dupa indeletnicirile lor; dacă însă ar striga să se ridice cei deștepți sau drepți, s-ar ridica toți.

Uneori, oamenii crează dificultăți, alteori dificultățile crează oameni.

Cei care încearcă să facă ceva și nu reușesc sunt mai buni decât cei care încearcă să nu facă nimic și reușesc.

Sursa: Samanta Buna – GBV

Cugetari

Nimeni nu este aşa surd ca acela care nu vrea să audă.

Biblia este ca un pământ semănat cu pietre preţioase. Trebuie să o „sapi“ şi să meditezi la cele citite. Este o „mină“ care îmbogăţeşte pe posesorul ei, nu fără trudă, dar cu multă bucurie. Ea dă înţelepciune şi ridică nivelul conversaţiilor şi evlavia care concentrează gândurile asupra lucrurilor divine.

Ceea ce-l împiedică pe om a fi fericit nu sunt împrejurările, ci starea sa interioară, nu obiceiurile, ci inima sa.

Fără voinţa de a iubi viaţa, am pierde gustul ei şi n-am mai simţi decât amărăciune şi decepţii venite de la oameni, de la lucruri şi de la împrejurări.

Dumnezeu ne dă pâinea cea de toate zilele, dar numai prin munca noastră. Trezeşte-te de dimineaţă şi prinde prilejul! Ceasurile de dimineaţă poartă aur în gură. Pe cine rămâne cu căruţa la urmă îl orbeşte praful, deci trezeşte-te de dimineaţă şi vei avea spor toată ziua!

Sursa: Samanta Buna – GBV

Dragostea in cea mai inalta forma a ei

În Campus Life o tânără asistentă ne povesteşte despre o pacientă pe nume Eileen. Un anevrism cerebral o făcuse să nu-şi mai poată controla în mod conştient trupul. Doctorii credeau că este total inconştientă, că nu poate simţi durerea şi că nu-şi poate da seama ce se petrece în jurul ei. Sarcina personalului acelui spital era de a o întoarce la fiecare oră pentru a preveni durerile musculare şi de a o hrăni de două ori pe zi printr-un tub introdus în stomac. “Când situaţia este atât de gravă”, îi spuse o asistentă mai în vârstă, alteia mai tinere: “trebuie să te detaşezi emoţional”. În consecinţă, Eileen ajunse să fie tratată ca un obiect sau o legumă. Dar tânăra asistentă studentă se hotărî să se poarte cu ea diferit. Vorbea cu Eileen, îi cânta şi chiar îi făcea mici cadouri. Odată la Sărbătoarea Recunoştinţei, îi spuse lui Eileen: “Trebuia să fie ziua mea liberă, dar nu am putut să ratez să te văd de Ziua Recunoştinţei”. Chiar în acel moment sună telefonul. În timp ce se duse să răspundă, asistenta îşi privi pacienta: “Eileen se uita la mine … plângând. Cercuri mari umede i-au pătat perna”. Aceasta a fost singura emoţie pe care a manifestat-o vreodată Eileen. Dar a fost suficientă pentru a schimba atitudinea întregului spital faţă de ea. Nu la mult timp după aceea, Eileen a murit. Tânăra asistentă îşi încheie povestea spunând: “Continui să mă gândesc la ea … îi datorez foarte multe. Dacă nu ar fi fost Eileen poate nu aş fi ştiut niciodată ce înseamnă să mă dăruiesc cuiva care nu mă poate răsplăti”.

Dragostea, dragostea lui Dumnezeu înseamnă să dăruieşti celor care par să nu aibă mai nimic pentru a te răsplăti. Ea provoacă egoismul înnăscut din fiecare dintre noi şi merge dincolo de înţelegerea noastră. Dar este dragostea în cea mai înaltă formă a ei!

Sursa: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi – autor: Bob Gass

Destinul m-a dus în mai multe spitale din ţara. Acolo am întâlnit mulţi oameni deosebiţi, dar şi mai mulţi m-au tratat superficial şi chiar am suferit din cauza unora. Desigur, mă refer strict la personalul medical. Îmi amintesc şi acum vorbele pe care mi le-a aruncat un medic la un spital din Cluj: “Aşa vă trebuie dacă va aruncaţi ca proştii în cap”. Pot înţelege că şi medicul respectiv este om şi că avusese o zi grea, dar nu cred că are vreo scuză pentru acele vorbe. Oamenii caută alinarea în două locuri, la spital şi la biserică, iar cei care au ales să slujească în aceste instituţii trebuie să înţeleagă că problemele bolnavului primează. Vor fi cu adevărat eficienţi în muncă lor, doar atunci când vor învăţa ce înseamnă să se dăruiască celor care par să nu aibă mai nimic să le răsplătească.

Povestea lui Ben Fortson

Dar cunosc si un om care nu-si poate folosi nici unul dintre picioare si si-a transformat minusul intr-un plus. Se numeste Ben Fortson. L-am intalnit intr-un ascensor dintr-un hotel din Atlanta, Georgia. Intrand in ascensor, l-am remarcat pe acest barbat cu infatisare vesela asezat intr-un scaun cu rotile intr-un colt. Cand liftul s-a oprit la etajul lui, m-a rugat politicos sa ii fac loc ca sa poata trece cu scaunul. „Imi pare atat de rau ”, mi-a zis, „ca va deranjez” si un zambet cald i-a luminat fata in timp ce spunea asta.
Dupa ce am iesit din lift si m-am dus in camera mea, nu m-am putut gandi la altceva in afara de acest voios olog. Asa ca am luat legatura cu el si l-am rugat sa imi spuna povestea lui.
„S-a intamplat in 1929”, mi-a spus cu un zambet. „Am iesit sa tai niste crengi de hickory ca sa fac araci in gradina. Incarcasem crengile in Fordul meu si ma intorceam acasa. Masina s-a rasturnat peste un parapet si m-a aruncat intr-un copac. M-am lovit la sira spinarii si am paralizat. Aveam douazeci si patru de ani la vremea aceea, si de atunci nu am mai facut nici un pas.”
In varsta de douazeci si patru de ani, condamnat sa stea intr-un scaun cu rotile pentru tot restul vietii! L-am intrebat cum de reusise sa accepte situatia cu atat de mult curaj, si mi-a raspuns : „Nu am reusit.” Mi-a spus ca a tunat si a fulgerat. Si-a deplans soarta. Dar odata cu scurgerea anilor, a descoperit ca toata revolta nu ii aducea nimic altceva decat amaraciune. „Am inteles pana la urma”,mi-a spus, „ca alti oameni sunt amabili si politicosi cu mine. Asa ca macar atat puteam face, sa fiu amabil si politicos cu ei.”
L-am intrebat daca mai simtea, dupa atatia ani, ca accidental a fost o nenorocire ingrozitoare, si mi-a raspuns prompt: „Nu.” Mi-a zis: „Imi pare aproape bine ca s-a intamplat.” Mi-a spus ca dupa ce si-a revenit din starea de soc a incetat sa mai aiba resentimente, a inceput sa traiasca intr-o lume diferita. A inceput sa citeasca si si-a dezvoltat gustul pentru literatura buna. In paisprezece ani, mi-a spus, a citit cel putin o mie patru sute de carti; si aceste carti i-au deschis noi orizonturi si i-au facut viata mai bogata decat ar fi crezut ca este posibil. A inceput sa asculte muzica buna; iar acum este fermecat de marile simfonii, care inainte l-ar fi plictisit. Dar cea mai mare schimbare a constat in faptul ca a avut timp sa gandeasca. „Pentru prima data in viata”, mi-a zis, „am fost in stare sa privesc lumea si sa capat un adevarat simt al valorilor. Am inceput sa inteleg ca multe din lucrurile dupa care tanjeam inainte erau lipsite de orice valoare.”
Ca rezultat al lecturii, a devenit interesat de politica, a studiat chestiuni publice, a tinut discursuri din scaunul cu rotile! A ajuns sa cunoasca oamenii, iar oamenii au ajuns sa-l cunoasca pe el. Si –tot in scaunul cu rotile- a devenit secretar de stat al statului Georgia!

Sursa:
Lasa grijile, incepe sa traiesti – Dale Carnegie
trad. Adriana Ciorbaru
Bucuresti: Curtea Veche Publishing, 2000

Cugetari asupra leneviei

Un om care-şi pierde vremea şi puterea cu trândăvia se aşează ca ţintă a diavolului, care este un vânător foarte iscusit şi loveşte întruna pe leneş cu gloanţele lui.

Ca oţetul pentru dinţi şi ca fumul pentru ochi – aşa este leneşul pentru cel care îşi câştigă pâinea cu sudoarea frunţii şi în chip cinstit.

Nelucrarea este mama cerşetoriei şi rădăcina a tot felul de rele. Cine n-are poftă de lucru are îndoită poftă de mâncare şi băutură.

Oamenii leneşi nu ştiu ce înseamnă odihna, ei sunt totdeauna grăbiţi şi încurcă lucrurile, iar, pentru că nu fac lucrul la vremea lui, au totdeauna prea mult de lucru.

Nu vă lăsaţi copiii la cârciuma „Leul şi Trandafirul“, ci învăţaţi-i să câştige lei şi să crească trandafiri în grădina părinţilor. Creşteţi-i ca pe nişte albine şi nu vor ajunge trântori!

Sursa: Samanta Buna – GBV