Currently Browsing: Politica

Politica poate altera legaturile de prietenie

N-am crezut că primul articol după trei săptămâni de pauză va fi unul legat de politică. De fapt n-am crezut că voi mai scrie despre politică până la următoarele alegeri. Îmi place să fiu informat, dar nu mă pasionează politica într-atât încât să n-am somn noaptea.

După scrutinul din 6 decembrie am citit zeci de mesaje pe site-uri româneşti importante, mesaje prin care mulţi români şi-au aruncat vorbe grele. La ştiri am văzut bătăi şi chiar un tânăr înjunghiat în piept de un vecin care avea o altă opinie politică. Dar n-am crezut niciodată că voi auzi de două ori din gura unor prieteni apropiaţi, în casa mea: „Voi aţi votat cu ala…, pentru că va dat mai mult!” Nu pot să înţeleg, pur şi simplu nu pot. Şi mă doare că oameni care ne cunosc atât de bine au putut să arunce asemenea acuze. Şi n-au glumit. Ne-am și contrat puțin. Regret că m-am lăsat angrenat în schimbul de replici. Nu mă interesează cine va conduce România. Și eu nici măcar n-am votat, pentru că nu am putut. Ca să vină acasă cu urna mobilă trebuia sa duc înainte cu o zi o copie după certificatul de handicap care să dovedească că sunt netransportabil.

Cred că sunt suficient de informat încât un cozonac să nu îmi poata influenţa opinia politică ori de altă natură. Şi oricare ar fi opinia mea, trebuie respectată. Este dreptul meu să aleg ce doresc. Eu respect opinia altor persoane. Un lucru este cert, cât voi trăi nu vom mai accepta nimic de la nici un partid. Ar trebui ca astfel de practici să fie interzise prin lege. Mai cred că în privinţa cetăţenilor români din afară graniţelor ţării, România ar trebui să urmeze exemplul altor ţări europene. Adică să poată vota înainte de alegeri prin corespondenţă sau să poată vota numai dacă sunt în ţară. Nu mi se pare corect ca soarta să ne fie decisă de persoane care nu trăiesc în România.

Toate partidele importante au împărţit tot ce-au putut în ultimele două luni. Din această privinţă sunt toţi o apă şi-un pământ. Şi nici unii nici alţii nu sunt mai curaţi, cam toţi au călcat în rahatul care acum a împuţit întreaga ţară.

Cu toţii ne dorim o ţară în care lucrurile să meargă bine, dar nu va fi bine până când nu vom învăţa să ne respectăm reciproc. Oricare va fi rezultatul acestor alegeri, trebuie să-l acceptăm şi să fim uniţi. Avem de traversat un drum greu. Ce bine ar fi dacă aleşii noştrii ar discuta la TV mai mult despre învăţământ, sănătate, locuri de muncă, locuinţe, pensii, centre de plasament, centre de îngrijire, infrastructura, sport, turism etc. De certuri şi interese politice eu unul sunt sătul, chiar scârbit.

Floricica, cioco, vinisor si caciulita pe capsor

Aseară m-a sunat un bun prieten: „Cristi, putem veni până la tine?” „Sigur că puteți”, i-am răspuns eu. Locuieşte aproape de mine. Ştiam că vor ajunge repede. Câteva minute mai târziu sună soneria. Mama porneşte spre uşă, sigură că prietenii noştrii au ajuns. Deschide uşa şi spune: „Haideți, intraţi! Mmmă scuzaţi, mulţumesc!” Aproape imediat o văd pe mama în pragul uşii de la sufragerie, râzând şi având ambele mâini ocupate. Presupuse greşit. La uşă sunaseră, pentru a doua oară în ultimele patru săptămâni, reprezentanţii unui partid politic care va trece în turul doi. I-au dat mamei un trandafir roşu, de fapt era garoafă, şi o plasă roşie în care se afla o pungă de cafea, o cutie cu ciocolată şi o sticlă de vin.

Prietenii noştrii s-au întâlnit cu “Moș Crăciun” în casa scării, dar n-au primit daruri pentru că fuseseră pregătite exact pentru familiile de pe strada mea. Intră prietenii mei în casă, se fac comozi şi, inevitabil, ne începem întâlnirea discutând despre politică. Mi-au spus că tocmai văzuseră o mulţime de oameni îmbulzându-se ca la urs, tot pe strada mea, şi că, pe bulevardul Transilvaniei, celălalt mare partid care va ajunge în turul doi, împarte căciuli şi pixuri. Pentru copii din oraş a venit Moş Nicolae mai devreme: „Bă, tu ai pix culoarea asta? Nu fi prost, du-te să-ţi dea şi ție…” În condițiile actuale, pentru partidul al cărui şef poartă nume de floare, turul doi pare un vis frumos. Au fost şi ei la uşa mea, în primăvară, dar s-au prezentat slăbuţ  în comparație cu concurenţa. Se pare că “Moșul” lor are caracter ori sacul gol.

Mi-e drag de aceşti oameni care ştiu să facă un gest frumos atunci când au nev… când poporul este greu încercat. Când îi văd aşa de implicaţi în activităţi sociale, când îi văd cum se sacrifică, aproape că încep să cred că România este pe drumul cel bun. Dar am o durere în suflet, că nimeni n-a venit la ușă cu o pungă de pamperși. Sincer, dacă veneau cu pamperși, le dădeam votul meu, garantat. Ciocolată nu vreau pentru că sunt prea grăsuț, iar dacă consum cafea și vin am nevoie de pamperși. Știți Dvs. … pentru ca fundul să rămână uscat şi catifelat, ca să nu mai vorbesc de satisfacţia de a face pipi pe banii partidului.

Crizati de atatea crize

Numai fraze de genul „suntem în criză politică şi economică…” mai ies din gurile celor care au ajuns în fruntea ţării.  După ce-au ros şi ultima bucăţică de carne de pe ciolan, au găsit o soluţie salvatoare, dar tot pentru ei: se bat cu ciolanul şi îşi pasează vina de la unii la alţii. Cum burţile lor mustesc de grăsime şi cămările lor sunt suficient de pline pentru a le oferi un trai pe picior mare până la cântă popa, e firesc să nu le pese de proştii care se trezesc dimineaţa cu nasul îngheţat şi cu stomacul horcăind de durere. Noi, proştii, ieşim în stradă şi strigăm până răguşim, iar ei, frumos îmbrăcaţi şi mirosind a primăvară, trec pe lângă noi în maşinile lor călduroase, visând la încă un loc călduţ în cea mai mare “casă” a ţării.

Cu toţii ştim: criză în justiţie, economie, politică, educaţie, sănătate. Cuvântul “criză” a ajus să fie rostit atât de des încât ne provoacă o criză de nervi la “mansardă”.  Mai lăsaţi-ne cu criza! Când am ieşit noi din criză? O ţinem tot într-o criză de peste 20 de ani. N-am reuşit să ne ridicăm fruntea din pământ pentru că am fost conduşi de şmecheri care ne-au plesnit mereu după cap. România noastră dragă este grav bolnavă după o criză morală prelungită. Resuscitată şi prin tub alimentată, România are şi în anul 2010 un pronostic rezervat. Pare greu de crezut că vreunul dintre cei care ne oferă în această perioadă flori pe la uşi şi fasole cu cârnaţi la adunările electorale, să deţină tratamentul miraculos care să ne aducă vindecarea.

Politicienii noştrii dau dovadă de decenţă umană numai din când în  când, mai precis atunci când au nevoie de votul nostru. Atunci coboară în mijlocul prostimii, strâng mâini, îmbrăţişează pensionari şi ascultă păsurile unor mame care se confruntă cu lipsuri mari.

Cu toţii aşteptăm o schimbare în bine, dar binele va veni numai atunci când vom fii conduşi de oameni cu valori morale sănătoase, de oameni loiali lucrului în care cred.

Cu cine votam pe 30 noiembrie?

Am urmărit mai multe emisiuni electorale. Da, majoritatea aspiranţilor la un fotoliu călduţ în „căsuța poporului” ştiu să promită frumos şi sunt persoane prezentabile. Toţi vorbesc aşa de convingător, şi parcă toţi au dreptate. Şi atunci eu pe cine votez? Că eu aş putea să votez chiar dacă sunt paralizat pe pat, dacă găseşte mama colegiul la care ne este arondat domiciliul. Mă bucur de o poziţie privilegiată la aceste prime alegeri uninominale, deoarece nu sunt între cei 10% dintre alegători care nu vor putea vota chiar dacă îşi vor face timp pentru asta în mini-vacanţa 28 noiembrie – 2 decembrie. De fapt nu se știe, dar sper să nu intru în această categorie până duminica viitoare. Este vorba despre studenţii care învaţă în alte oraşe decât cele de reşedinţă, de bolnavii din spitalele situate în alte localităţi decât cele în care locuiesc, de cei aflaţi în deplasări de serviciu sau turiştii, de persoanele care lucrează şi locuiesc cu chirie în alte oraşe sau de militarii aflaţi în teatrele de operaţiuni. Dar să lăsăm minusurile votului uninominal şi să privim spre avantajele pe care acesta le aduce. Principalul avantaj al votului uninominal ţine de faptul că în Parlament vor ajunge doar persoanele dorite de către noi, alegătorii, şi nu cele impuse pe liste de către conducerile partidelor. Astfel vom şti pe cine am trimis în Parlament şi vom putea judeca în ce fel am fost reprezentaţi, iar la următoarele alegeri vom putea să-i sancţionăm ori să-i realegem. Haideţi să ne gândim foarte bine la persoanele cărora le vom da votul nostru. Tu ști cu cine vei vota?

Dragă viitor parlamentar, caracterul tău este mai important decât cariera ta. Cariera înseamnă ceea ce faci, caracterul înseamnă ceea ce eşti. Să nu uiţi asta!

Actualizare 02 Decembrie 2008

Astfel, la Camera Deputaţilor PD-L a obţinut 115 madate, alianţa PSD-Pc a obţinut 114 mandate de deputat, PNL 65, iar UDMR 22. La Senat, PD-L a obţinut 51 de mandate, PSD-PC 49, PNL 28 şi UDMR 9.

Sursa: Realitatea.net

McCain sau Obama?

Mccain Obama McCain sau Obama?La această oră, cetăţenii americani îşi aleg un nou preşedinte. Barack Obama este considerat în avantaj faţă de contracandidatul său, John Mccain. Însă nu trebuie subestimată comunitatea creştinilor evanghelici care au înclinat balanţa spre George Bush, în urmă cu patru ani. Această comunitate îl sprijină pe John Mccain, pentru că acesta s-a declarat împotriva avortului şi a uniunii civile a cuplurilor homosexuale. Barack Obama este considerat prea liberal pentru că a invocat dreptul la avort şi s-a declarat în favoarea căsătoriilor între homosexuali. Scrutinul este deschis oricărui rezultat şi învingător va ieşi acela care a reuşit să insufle speranţă americanilor. Primele rezultate ar putea fi anunţate după miezul nopţii, pe bază sondajelor la ieşirea de la urne, iar învingătorul va fi cunoscut cel mai probabil mâine seară.

Actualizare 05 Noiembrie 2008

Gata, s-a ales! Barack Obama, cel care a avut un vis, l-a văzut realitate. Primul candidat de culoare la Preşedinţia Statelor Unite ale Americii, democratul Barack Obama, a reuşit ceea ce, la început de campanie, nimeni nu şi-ar fi imaginat posibil: să câştige. În ianuarie, el va depune jurământul în calitate de preşedinte. (Sursa: jurnalul.ro)

Pagina 1 din 212
  • RSS
  • Newsletter
  • Buzz
  • Facebook
  • Panoramio
  • Delicious