Oameni paralizati care isi traiesc viata aproape de normalitate

Sâmbătă noaptea am urmărit un documentar pe Discovery Travel & Living care m-a lăsat cu gura căscată. A fost despre o familie simplă de americani din Florida, şi despre naşterea primului lor copil. N-ar fi fost nimic special, dacă tânăra mamă n-ar fi fost cu adevărat specială. Avea puţin peste 30 de ani şi în urma unui accident suferise o fractură la coloana vertebrală cervicală (şi-a rupt gâtul). Paralizată aproape complet (nu se putea întoarce singură de pe o parte pe alta în pat), această femeie s-a căsătorit cu un bărbat sănătos şi a avut curajul de a deveni mamă.

În urmă cu câteva luni de zile, pe acelaşi canal de televiziune, am urmărit o emisiune cu renovări de case în care întreprinzător era un tânăr din Carolina de Sud, la fel de neputincios (rămăsese paralizat tot în urma unei fracturi la coloană în zona gâtului). Acesta nu cunoştea viaţa între patru pereţi, era mereu la muncă sau pe dealurile din apropiere unde practica off-road-ul. Bineînţeles că era doar copilot, dar pentru un tetraplegic e o performanţă remarcabilă.

Pentru mulţi dintre Dvs. cele scrise mai sus nu înseamnă prea mult, dar pentru persoanele ca şi mine înseamnă speranţă-speranţă într-o viaţă cât mai aproape de normalitate. În America am văzut case şi maşini adaptate, carucioare performante, asistenţi personali care se ocupau de toate cele necesare… şi medici deschişi şi amabili. Visez să văd toate acestea întâmplându-se şi în ţara mea, în timpul vieţii mele.

Opt medici executati in Afganistan

Un britanic, un german şi şase medici americani fac parte dintre persoanele ucise de insurgenţii talibani în nordul Afganistanului, a precizat sâmbătă directorul organizaţiei neguvernamentale pentru care lucrau aceştia.

Citeşte toată ştirea pe mediafax.ro

Aseară am citit despre drama acestor oameni -medici oftalmologi şi infirmiere-, plecaţi într-o zonă de război pentru a acorda asistență medicală gratuită celor mai săraci dintre afgani. Acuzaţi că erau misionari creştini şi că aveau biblii, aliniaţi şi ucişi fără milă şi apoi jefuiţi. Şi mă întreb: Oare cărui Dumnezeu slujesc acei ucigaşi? De ce se tem de Biblia creştină? Eu ştiu că în ţara mea şi în Anglia, Germania sau America, deţinătorii de Coran înfloresc, sunt respectaţi, apreciaţi şi nu puţini ocupă funcţii importante …

Existau si parti bune inainte de 1989

Am văzut la ştiri o bătrânică căreia i se făcuse rău din cauza căldurii. La camera de gardă, o tânără a întrebat-o: “Aţi mâncat ceva astăzi?”, la care bătrânica a răspuns: “Nu!” Derutată, tânăra a întrebat-o din nou: “Nu aţi mâncat nimic astăzi?” Bătrânica, cu o voce caldă, i-a răspuns: “Nu, dar mâine iau pensia şi o să mănânc”. M-a impresionat demnitatea acelei femei în vârstă, mi-au venit lacrimi neaşteptate pe obraji, şi mi-am amintit de trecut.

Nu sunt un nostalgic al fostului regim comunist, pentru că am trăit acele vremuri de mari lipsuri de dinainte de 1989, dar nu pot să nu remarc și părţile bune din acea perioadă:

1. Toţi oamenii aveau serviciu. Cine nu vroia să muncească, era adus imediat de autorităţi pe “calea cea bună”.

2. Toţi oamenii aveau locuinţă. Dacă râvneai la un apartament mai mare şi mai tare, râvneau şi şefii cei mari la porcul din coteţul părinţilor tăi, la ţuica şi vinul tău, etc. dar problema se rezolva. Îmi amintesc şi acum de apartamentele goale de la parterul blocurilor, pe care nu le dorea nimeni pentru că aveau de unde alege. Se construia enorm de mult. O perioadă de timp ne-am ţinut bicicleta într-un astfel de apartament gol, situat pe scara mea de bloc.

3. Pensiile veneau la timp şi erau bunicele, chiar dacă nu prea aveai ce cumpăra din ele. Dar pensionarii erau mulţumiţi şi cunoşteau un sentiment de siguranţă.

4. Apa caldă şi căldura nu constituiau un motiv de stres.

5. Fiecare petic de pământ era lucrat. Am participat de mai multe ori la lucrări agricole alături de bunicii mei, desigur, pentru noi, copii, era un prilej de joacă. Dar îmi amintesc foarte bine că tot satul ieşea la munca câmpului şi era plin de utilaje agricole. Recoltele erau strânse apoi la Colectiv (fermă agricolă administrată de stat). Nu comentez nimic despre cât de bun sau rău era Colectivul, spun doar că bucate erau din belşug. De asemenea, toamna eram duşi de la şcoală la muncile câmpului, două sau trei săptămâni.

6. Toate fabricile funcţionau la capacitate maximă. Ne-au dus în numeroase excursii în acea perioadă, la fabrica de pâine, la fabrica de lapte, la fabrica de covoare, la fabrica de porţelan, la fabrica de încălţăminte, la fabrica de ciorapi etc.

7. Staţiunile de la mare şi de la munte ofereau condiţii mai bune decât în prezent.

8. Condiţiile din spitale erau mai bune şi personalul medical mai bine pregătit.

9. Învăţământul era peste ce se face acum, iar abandonul şcolar era aproape inexistent. Oricum, fiecare măgar –în frunte cu mine- care nu iubea şcoala, găsea ceva de muncă după absolvire.

10. Oamenii erau mai credincioşi. În acele vremuri se simţea cel mai bine dorinţa de libertate, şi Dumnezeu îi ajuta pe oameni să se simtă liberi.

11. Viaţa era mai simplă şi mai liniştită. Oamenii aveau mai mult timp liber, şi socializau mai mult. Vecinii băteau des unii la alţii, pentru că mereu lipsea uleiul, zaharul… şi se împrumutau după posibilităţi. Băncuţele de pe lângă blocuri erau ocupate până târziu în noapte pe perioada verii. Noi, copii, băteam mingea şi dimineaţa şi seara, pe lângă bloc. Acum, tot mai puţini oameni se adună la o poveste în faţa blocului. Îi văd că vin şi pleacă cu maşina, şi se grăbesc şi la venire şi la plecare. Mulţi salută în grabă, sunt tare ocupaţi şi fug la treburile lor. Deşi sunt mulţi copii în blocul meu şi în apropiere, îi văd rar la joacă. Uneori evit să ies în balcon pentru că mi-e urât de momentele în care nu văd pe nimeni afară. Văd cum se duce viaţa încet, văd o rutină teribilă în fiecare zi, văd oameni mereu grăbiţi care apar din când în când la fereastră.

Bineînţeles că s-au făcut multe greşeli înainte de 1989, şi mulţi oameni au suferit pe nedrept. Situaţia era departe de a fi satisfăcătoare. Era multă prostie şi răutate şi atunci. Şi era mai bine? Eu nu spun că era mai bine, spun că erau şi părţi bune la care astăzi, după 20 de ani de democraţie, abia dacă îndrăznim să visăm.

Lucruri de nimic, care ne vor duce inspre nimic

De puțin timp s-a încheiat “Marșul pentru normalitate” și peste puțin timp va începe “Marșul pentru diversitate”. După părerea mea, ambele manifestări nu fac altceva decât să ridice “garduri” între oameni, și înjurăturile aruncate peste garduri sunt expresia urii. Da, dreptul de a protesta este garantat de orice stat democratic, dar cred că trebuie să ne folosim de acest drept cu responsabilitate pentru probleme cu adevărat importante. Mi s-a părut de prost gust și “dansul pinguinului” sau versurile cântecului “Mama lor”. De-a dreptul amuzantă mi s-a părut o doamnă grăsuță bine care, la un protest care a avut loc cu câteva luni în urmă, striga cât o țineau puterile: “Noi ce mâncăm? Noi ce mâncăm?”

Ar trebui să ne lăsăm de prostii și să ne preocupăm de lucruri serioase. Trăim vremuri teribile și nu se întrevăd semne de îndreptare în viitorul apropiat. Trebuie să încetăm să mai căutăm vinovați pentru dezastrul în care ne aflăm, pentru că vinovați suntem cu toții. Acum ar trebui să căutăm să fim uniți. N-am auzit de “Marșul pentru îndurare”, doar suntem o țară creștină și ne considerăm oameni cu frica lui Dumnezeu. N-am văzut la TV oameni cu capul plecat înaintea lui Dumnezeu, care să spună: “Doamne, iartă-ne!”, “Dumnezeul nostru, îndură-te de noi și dă-ne înțelepciune să depășim acest moment greu!” Am văzut numai lucruri de nimic, care ne vor duce înspre nimic.

Top 5 stupiditati auzite in luna mai 2010

1.Un poștaș german în vârstă de 39 de ani s-a căsătorit cu pisica. (mai mult aici)

2.Erika, în vârstă de 37 de ani, s-a îndrăgostit atât de rău de Turnul Eiffel încât l-a luat de “bărbat”. Ca orice femeie măritată, si-a schimbat numele în Erika La Tour Eiffel. (mai mult aici)

3.Patru hoți au furat moaștele Sf. Nectarie din Mănăstirea “Radu Vodă”. (mai mult aici)

4.Dacă stai cu prietena în aceeași cameră, dar nu ești căsătorit cu ea, poți ajunge la închisoare. Ai voie sa te ții de mâini în public doar cu soția, nu cu prietena. (mai mult aici)

5.”Aș vrea și eu să salut înființarea Observatorului…” , spune distinsul domn din imaginea de mai jos. Pentru ca salutul său să fie auzit cu claritate de toți participanții la conferință și nu numai, acesta folosește cu dibăcie “microfonul telefon”. (mai mult aici)

Avem și noi pe lângă bloc vreo trei pisici nemăritate, și un cățel bătrân căruia încă îi mai arde de hârjoneli. După ce am citit despre iubirile Erikai, am început să privesc cu alți ochi la patul pe care stau. Osemintele din România, despre care se vorbește că ar fi “făcătoare de minuni”, ar putea face furori pe piața neagră din Occident. Pentru unii colecționari suferinzi nu contează banii, ci sănătatea și liniștea lor, care pare a fi strâns legată de cât de aproape stau de cutia cu oseminte. Probabil se gândesc că somnul le va fi mai odihnitor cu un sfânt aproape, sub pat sau în dulap. Nu înțeleg de ce arabii au trecut de la corturi la zgârie nori, când puteau sta pe fundul lor trăind o viață simplă de oieri. Au transformat Dubai-ul în ceva mai tare ca Manhattan-ul și acum se plâng că au tăbărat toți “păcătoșii” din lume pe ei. Când ai 200 de ani e semn că trebuie să mai stai prin bătătura ta.

E greu, credeți-mă, să scrii despre astfel de situații. Pentru că nu știi dacă e de râs sau dacă e de plâns. Eviți să-ți dai cu părerea ca să nu pară că judeci, dar parcă nici să taci nu poți. Oricum, nu mi-am propus să fac un top lunar al stupidităților pe care le vad, pentru ca stupidități apar în fiecare zi și timpul meu este prețios.