Lupte pentru discreditarea crestinismului sub masca stiintei

În ultimele două săptămâni am asistat la noi lupte pentru discreditarea creștinismului sub masca științei, şi am simţit nevoia să-mi spun umila părere faţă de cele văzute şi auzite.

Două seri la rând am ascultat (nu foarte mult) fabulaţiile scriitorului atotştiutor Pavel Coruț. Acesta şi-a ridicat nasul din literatura science-fiction şi s-a prezentat la OTV pentru a ne “deștepta din prostie”: „Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu şi în Biblie sunt scrise multe lucruri false!‟ Marele scriitor are şi un forum (“Frăția creatorilor”) pe care dezbate la greu subiecte de “mare interes” pentru români: „Propuneți liderilor sindicali din învăţământ să desfiinţeze posturile de profesori de religie din şcoli, oprind pe cele de dascăli în ştiinţe. Astfel, nu vor trebui să șomerizeze 15.000 de profesori strict necesari copiilor şi nepoţilor noştri. Lămuriţi cât mai mulţi părinţi că viitorul fericit al copiilor depinde de credinţa în Adevăratul Dumnezeu, învăţată acasă şi de studiul ştiinţelor pragmatice, nicidecum de religie (care este un soi de vrăjitorie)!‟ Domnul Paul Coruț doreşte ca în şcoli să nu mai rămână nimic legat de creştinism, dar pune mare preţ pe dascălii în ştiinţe. Nu este o concepţie nouă, ci este o concepţie New Age. Domnule Paul Coruț, înțeleg că activitatea Dvs. SF nu este “un soi de vrăjitorie” și mă întreb: care este Adevăratul Dumnezeu în opinia Dvs.? Puteţi urmări fragmente din emisiune aici şi aici.

În urmă cu câteva zile am vizionat “Religulous”, un film documentar foarte controversat, al cărui titlu este o combinaţie satirică între cuvintele “religion” şi “ridiculous” şi care prezintă punctul de vedere al comediantului Bill Maher față de marile religii ale lumii. Şi Bill Maher crede „cu tărie că religia este dăunătoare progresului umanităţii‟. Recunosc că anumite aspecte abordate în documentar sunt reale, regretabile, şi mă refer aici la oamenii care pretind că sunt ce nu sunt; mă refer la cei în a căror viaţă este vizibil mai degrabă întunericul decât lumina. Dar creştinismul adevărat şi sincer nu se rezumă la toţi ciudaţii pe care i-a distribuit în acest film, şi despre aspectele importante şi grele ale credinţei nu se pot trage concluzii în urma părerilor câtorva persoane. E un domeniu prea sensibil şi complex. „Oameni foarte raţionali când vine vorba de altceva cred că duminica beau sângele unui zeu vechi de 2000 de ani‟, mai spune Bill Maher. Va fi vai şi-amar de lumea în care trăim când majoritatea locuitorilor planetei vor crede că au evoluat din maimuţe, şi că după viaţa aceasta nu mai există nimic. Atunci va dispărea orice urmă de raţiune şi totul se va cufunda în haos, pentru că fiecare se va lupta cu orice preţ să aibă totul aici şi acum; şi cei puternici îi vor călca în picioare pe cei mai puţin puternici, fără milă. Bill Maher s-a băgat într-un domeniu deloc amuzant pentru cel puţin jumătate din populaţia Terrei, a promovat îndoiala şi a încercat să i-a peste picior credinţele oamenilor, dar n-a răspuns la întrebarea care i-a fost adresată: „Ce vei face dacă Hristos există? ‟ şi care, în opinia mea, are un singur răspuns: „Am pierdut totul!‟ Puteţi viziona filmul online aici (deocamdată funcţionează).

Pe când era student la Oxford, autorul american Sheldon Vanauken, care nu credea în Dumnezeu, şi-a notat în jurnal: „Cel mai bun argument în favoarea creştinismului sunt creştinii: bucuria lor, siguranţa lor, sentimentul lor de împlinire. Pe de altă parte, însă, cel mai puternic argument împotriva creştinismului sunt tot creştinii: când sunt posomorâţi şi lipsiţi de bucurie, când afişează un aer de sfinţenie şi se împăunează cu o evlavie de suprafaţă, când sunt încuiaţi şi tiranici, ei bine, atunci creştinismul e definitiv îngropat. Dar, deşi e drept să-i condamnăm pe unii dintre creştini pentru aceste lucruri, probabil, la urma urmelor, nu e drept, deşi e foarte uşor, să condamnăm creştinismul propriu-zis din cauza lor. Într-adevăr, există indicii impresionante că acea calitate pozitivă a bucuriei se regăseşte în creştinism¬— şi, poate, nicăieri altundeva. Dacă acest fapt ar fi sigur, ar fi o dovadă de cel mai înalt grad‟ (Îndurare aspră, pag. 87-88 – de Sheldon Vanauken).

Temerile unui aspirant la preotie

Intru pe un forum de-al meu şi îmi sare în ochi un subiect nou: „Preoții cu dizabilităţi fizice…”. Am citit multe în ultimii ani, dar niciodată pe acest subiect. Deschid şi citesc: „Bună, am 23 de ani şi am  o dizabilitate fizică, mă deplasez cu ajutorul unor cârje. Aş fi dorit să fac facultatea de teologie pt a deveni preot, dar nu ştiu exact politica BOR în astfel de cazuri… voi fi primit sau această dizabilitate îmi va sta în cale? Aş dori un răspuns autorizat, mulţumesc!” Zâmbesc şi încep să scriu un mesaj neautorizat: „Sunt convins că 2 cârje nu vor putea sta în calea învăţăturii. Poţi urma cursurile oricărei facultăţi de teologie”.

Dar noaptea trecută, pe când încercam să adorm, îmi aduc aminte de mesajul acestui tânăr. Şi cum noaptea sunt mai deştept decât ziua, realizez că temerile tânărului aspirant la preoţie sunt justificate. Exemple? La oficierea slujbei de cununie, preotul împreună cu naşii şi mirii trebuie să înconjoare masa de trei ori. La slujba Botezului preotul trebuie să poată scufunda copilul în cristelniţă de trei ori după care să-l aşeze pe masă ori în braţele părinţilor. La sărbătoarea Paştelui preotul trebuie să înconjoare biserica de trei ori, cu Sfânta Evanghelie şi crucea în mână. În ajunul Bobotezei preotul trebuie să fie în stare să meargă pe la casele credincioşilor. Dacă este preot de oraş are ce urca şi coborî. Prin urmare, poate un om care nu se poate deplasa fără cârje la subsuori să facă faţă cerinţelor bisericeşti?

Rabinii se roaga in avion pentru stoparea raspandirii gripei porcine

Seara trecută, la ştiri, am văzut un reportaj despre un grup de rabini care citeau din cărţi sacre, suflau în shofar (corn de berbec) şi înălţau rugăciuni către Dumnezeu. Rugăciunea este o lucrare serioasă şi necesară, este singura manifestare prin care omul poate lua contact cu Dumnezeu, însă aceşti rabini au reuşit să transforme rugăciunea într-o absurditate religioasă. Au considerat că, pentru a fi ascultaţi, este necesar să se roage la mare înălţime, şi s-au înghesuit cu toţii la bordul unui avion.

“Scopul zborului a fost oprirea epidemiei, astfel prevenind alte decese. Suntem siguri că datorită rugăciunilor noastre pericolul este deja în spatele nostru”, a declarat rabinul Yitzhak Batzri, fiul iniţiatorului acestei măsuri, rabinul David Batzri. Scopul rabinilor este lăudabil, dar alegerea unui avion pentru efectuarea de ritualuri religioase te face mai degrabă să zâmbeşti. Recunosc, m-a amuzat. Nu cred că rugăciunea făcută în avion este cu ceva mai presus decât rugăciunea făcută în orice altă locaţie. Ne putem ruga oriunde şi oricând.

(mai mult…)

Iisus traieste, El a biruit!

În creștinătate, Paștele se află în legătură cu bucuria și victoria. Dar ziua învierii Domnului nu a început cu strigăte de bucurie. Ucenicii încă nu puteau înțelege cum S-a lăsat Iisus fără împotrivire să fie prins și răstignit, deși El le spusese toate acestea înainte. Și Maria Magdalena, care a aflat într-o măsură deosebită harul Domnului, era foarte întristată. În prima zi a săptămânii a venit la mormântul lui Iisus, dar El nu mai era acolo! Dorea să-i arate Domnului ei iubit ultima slujbă, îmbălsămarea, dar a fost dezamăgită! Nici ucenicii, pe care i-a chemat în grabă, nu au știut ce să spună. Au văzut acolo doar pânza. Dar unde era El? Îl luase cineva? Dimineața învierii a început pentru ei cu o dezamăgire. Încă nu avuseseră o întâlnire cu Cel înviat. În mijlocul întrebărilor și nedumeririi, o realitate era de netăgăduit: mormântul era gol!
Unde era Domnul? Răspunsul l-au dat îngerii: „Nu este aici, ci a înviat!” Ei L-au numit pe Iisus „Cel viu” și s-au mirat că este căutat printre cei morți. Când Iisus Hristos a fost răstignit în slăbiciune și aparent ca Cel care a pierdut, a început momentul triumfului Său cel mai mare. El este Acela care prin moartea Sa a nimicit pe cel care avea puterea morții, adică pe diavolul. Moartea nu-L putea ține pe Biruitorul de pe Golgota! „Iisus trăieste, El a biruit! Cine poate vesti slava Sa?” Ferice de toți aceia care pot intona cu convingere acest cântec de triumf!

Sursa: Sămânța Bună – GBV

Sursa imagine: spiritlessons.com

Despre documentele biometrice si microcipul uman

În urmă cu 6 – 7 ani am adus în discuţie, pentru prima dată, o posibilă implantare obligatorie a unor microcipuri în trup. Citisem despre asta în cartea Apocalipsei şi într-o altă carte. După discuţia avută cu câţiva prieteni, pe acest subiect, am avut impresia că am făcut o greşeală. Adică a părut ciudat ce am spus, şi m-am gândit că poate ar fi fost mai bine dacă tăceam. Dar uite că n-a trecut mult timp şi subiectul discuţiei care mie mi-a stricat dispoziţia atunci, a ajuns să fie dezbătut pe câteva posturi tv cu mare audienţă, în presa scrisă şi pe o mulţime de site-uri. M-a luat puţin prin surprindere, recunosc, nu mă aşteptăm să se întâmple aşa de curând.

Problema microcipului implantat în trup a ajuns să fie discutată în amănunt  datorită controverselor create de apariţia în România a paşapoartelor biometrice. Probabil aţi auzit că au fost organizate mai multe mitinguri de protest contra paşapoartelor biometrice, ultimul având loc în urmă cu trei zile. Eu îi apreciez pe protestatari pentru efortul şi lupta lor, dar e clar că paşapoartele biometrice vor continua să existe şi, mai mult, se pare că vor apărea şi buletinele biometrice din anul 2011. După părerea mea, aceste documente prevăzute cu cip nu constitue un pericol pentru omul credincios. Că este începutul pentru ceva mult mai grav, sunt de acord. Gândiţi-vă că majoritatea dintre noi deţinem de mult timp un telefon mobil, un calculator, un card… Dacă se doresc informaţii despre locul în care ne aflăm şi chiar despre ce vorbim, se pot obţine cu sau fără documente biometrice. Dacă nu avem nimic de ascuns, nu avem motive să ne temem. Şi încă ceva, aceste documente cu cip au fost deja sparte şi datele descărcate în calculator. Astfel s-a dovedit că sunt vulnerabile şi nu neapărat necesare.

După părerea mea, adevăratul pericol îl reprezintă microcipul implantat în trup. În prezent, aceste implanturi se fac în câteva ţări din lume, opţional, doritorii motivându-şi alegerea… unii vor ca microcipul  să conţină datele de sănătate, alţii vor ca microcipul să le faciliteze accesul în diverse locaţii, alţii se tem că vor fi răpiţi…etc. Însă sunt convins că va veni o vreme în care ni se vor impune aceste microcipuri în trup, şi vor motiva obligativitatea deciziei aducând în faţă probleme deja cunoscute, terorismul, răpirile de persoane, traficul de carne vie, traficul de droguri… Va fi greu, va fi o mare încercare pentru noi toţi, dar mai ales pentru cei credincioşi care cunosc avertizările din cartea Apocalipsei: „Și a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei (Apocalipsa 13:16-17).” Cum microcipul în trup va fi obligatoriu, „pentru binele omenirii”, e clar că opozanţii vor fi supuşi abuzurilor, persecuţiilor şi izolării de restul populaţiei „civilizate”.

Microcipul din trup nu va reuşi să rezolve problemele mai sus amintite, dimpotrivă, va deschide şi mai mult raza de acţiune a infractorilor. Recent, am văzut un documentar foarte bun, făcut de englezi. Realizatorul filmului şi-a implantat un microcip în braţul drept, în SUA, apoi s-a întors în Anglia unde un băiat deştept la scanat cu un simplu scanner din comerţ, aflându-i toate datele, apoi i-a spus: „Am cumpărat câteva microcipuri noi de pe internet, pe o sumă infimă. În unul din ele pot stoca datele tale şi eu devin tu.” Va daţi seama ce înseamnă asta, e mai grav ca paşapoartele false. Şi chiar de vor reuşi să securizeze microcipurile, deşi mă îndoiesc că nu se va găsi nimeni care să le spargă, rămân probleme care ne pun serios pe gânduri. Omenirea a avut de prea multe ori experienţe nefaste cu dictatori gen Stalin, Hitler, Saddam sau chiar Ceauşescu. Milioane de oameni au pierit din pricina nebuniei lor, şi nu mai avem nevoie de lumi opresive şi sumbre. Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă asemenea personaje ar fi avut control total asupra populaţiei. Ar fi căzut vreodată de la putere, ar fi căzut comunismul şi nazismul, ar mai fi ieşit oamenii în stradă pentru a se revolta împotriva nedreptăţilor…? Cum să mai ieşi când ei ştiu exact unde eşti, cum să mai ieşi când ei îţi pot închide orice sursă de venit folosind tot microcipul… şi posibilităţile devin aproape nelimitate datorită tehnologiei aflată în continuă dezvoltare. Acum ni se spune că microcipul se poate îndepărta uşor, dar se pare că nu e chiar aşa. Odată implantat nu mai poate fi îndepărtat, deoarece este format dintr-o plăcuță de litiu care, la distrugere, emană o toxicitate mare în organism, îndepărtarea putând fi chiar letală.

Articolul de faţă nu reprezintă adevărul absolut, ci reprezintă punctul meu de vedere faţă de aceste probleme controversate, care mă preocupă de ceva vreme.

 Loading ...