Am spus că în ultima perioadă mi-am făcut timp pentru a viziona o parte din filmele pe care le am stocate în calculator. Încă din primăvara lui 2008, obişnuiesc să comentez filmele pe care le văd pe CinemaRx, am ajuns la 159 păreri la filme. Probabil aţi observat la articolele despre filme, publicate pe blogul personal, că sub articol se află mai multe detalii despre film şi posterul cu link spre CinemaRx. Folosesc un plugin special pentru wordpress pentru acele detalii. Dar pe blogul personal scriu numai despre filmele care mi-au plăcut în mod special, ultima recenzie datând din noiembrie 2009. Pentru consumatorii de film interesaţi, comentez mereu aici.
Nu mă aşteptam ca “Changeling” să-mi placă atât de mult. De acum încolo voi avea grijă să fiu mai atent la filmele regizate de Clint Eastwood.
Filmul este inspirat dintr-un caz real petrecut în California anilor ‛30. Este povestea tristă a unei mame (Angelina Jolie) care îşi caută fiul de 9 ani dispărut de acasă. După câteva luni fără nici o veste bună, poliţia îi aduce un băieţel care pretinde că ar fi copilul ei. Mama ştie din prima clipă că băiatul nu este al ei, dar forţată de împrejurări decide să-l ia acasă. Însă nu se poate împăca cu gândul că fiul ei iubit este undeva, pierdut, şi încearcă să convingă autorităţile să reia căutările. În scurt timp realizează că autorităţile sunt corupte, nedrepte şi neinteresate de cazul ei. Mai mult, femeile care aveau ceva de reproşat poliţiei erau imediat reduse la tăcere, fiind internate într-un ospiciu. Dar, slavă Domnului, în orice vreme se mai găsesc şi oameni cu un caracter sănătos. Tânăra mamă primeşte sprijin din partea Rev. Gustav Briegleb (John Malkovich) şi un agent de poliţie descoperă locaţia în care a fost dus fiul ei.
Dacă până acum nu aţi vizionat acest film, merită să va faceţi comozi în faţa ecranului pentru 2 ore şi ceva. Merită!
Cu: Angelina Jolie, Gattlin Griffith, Michelle Martin
Regia: Clint Eastwood
Scenarist: J. Michael Straczynski
Durata: 140 minute
Genul: mister, drama, crima
Aseară am văzut comedia romantică a anului 2009, The Proposal. Cu Sandra Bullock şi Ryan Reynolds în rolurile principale, The Proposal este considerată una dintre cele mai de succes comedii romatice ale ultimilor zece ani. Filmul nu aduce nimic nou şi nu este o realizare de excepţie, dar mi-a făcut plăcere să-l urmăresc, m-a făcut să zâmbesc. Probabil în asta constă succesul acestui gen de film. În The Proposal avem de-a face cu un umor mai puţin vulgar comparativ cu alte comedii. Există şi câteva scene de nuditate, dar sub cantitatea de nuditate cu caracter sexual care este prezentă în aproape toate producţiile din ultimii 10 ani.
Ea este genul de şefă peste măsură de ocupată, iar el este asistentul atent şi ordonat care o cunoaşte mai bine decât se ştie ea însăşi. Alergătura zilnică o ţine atât de ocupată pe şefă, încât aceasta uită că este canadiană şi se trezeşte abia atunci când este anunţată că nu mai are drept de şedere în Statele Unite. Speriată de gândul că va fi deportată înapoi în Canada, găseşte rapid soluţia salvatoare: căsătoria. Inteligentă şi dură, Margaret îşi convinge asistentul, pe Andrew, să o ia de nevastă. Neavând de ales, acesta se hotărăşte să-i facă jocul. Dar cum planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din piaţă, tinerii însurăţei se trezesc în faţa unor provocări neaşteptate, copleşitoare. Aceştia află că pentru acordarea vizelor trebuie îndeplinite nişte condiţii stricte şi că minciuna este aspru pedepsită. Pentru a păstra aparenţele în faţa investigatorilor, cei doi pleacă un weekend împreună în Alaska, la părinţii lui Andrew. Însă cele 3 zile petrecute împreună răstoarnă complet relaţia dintre şefa blamată şi asistent, minciuna transformându-se într-o adevărată poveste de dragoste.
Am vizionat filmul pentru Sandra Bullock. Mi-au plăcut aproape toate filmele ei. Nu are calităţi fizice extraordinare, dar a ştiut mereu să se facă plăcută. Apreciez impresia de cuceritoare sinceritate lăsată privitorului şi mă bucur că şi acum, la peste 45 de primăveri, mai reuşeşte să facă roluri bune. The Proposal este genul filmului universal valabil pentru toate categoriile de vârstă (mai puţin pentru cei sub 13 ani). Mie mi-a plăcut.
Cu: Sandra Bullock, Ryan Reynolds, Mary Steenburgen
Regia: Anne Fletcher
Scenarist: Pete Chiarelli
Durata: 107 minute
Genul: dragoste, comedie
Valkyrie doreşte să sublinieze faptul că nu toţi germanii au fost loiali până la capăt Führer-ului, şi ne prezintă un adevăr istoric care a avut loc în vara lui 1944. Operaţiunea Valkyrie, strategia de urgenţă a Führer-ului, a fost inclusă cu inteligenţă în planul de asasinare a acestuia. Artizanul acestei acţiuni a fost colonelul german Claus von Stauffenberg (Tom Cruise). Nemulţumit de abuzurile naziştilor, Stauffenberg s-a alăturat Rezistenţei imediat după întoarcerea sa de pe frontul din Africa, unde fusese grav rănit. Colonelul a luat asupra sa uriaşa sarcină de a introduce în buncărul lui Hitler un dispozitiv exploziv prevăzut cu un declanşator inovator care să-i ofere câteva minute pentru a se salva. Din cele 15 tentative de asasinat asupra lui Hitler, consemnate de istorie, Operaţiunea Valkyrie a fost cea mai aproape de reuşită.
Filmul punctează neaşteptat de bine la capitolul vizual, atmosfera Germaniei naziste fiind surprinsă cu o acurateţe fascinantă, dar dezamăgeşte engleza vorbită de toţi “nemţii” din film. Acest neajuns este suplinit însă de o interpretare actoricească de excepţie.
Deşi cunoşteam deznodământul acestei operaţiuni dintr-un film documentar, Valkyrie m-a ţinut în tensiune până la final. Fără îndoială, este un film bun care mi-a depăşit aşteptările.
Cu: Tom Cruise, Kenneth Branagh, Bill Nighy
Regia: Bryan Singer
Scenarist: Nathan Alexander , Christopher McQuarrie
Durata: 120 minute
Genul: razboi, thriller, istoric
“Marley & Me” m-a luat prin surprindere, fiind al doilea film cu căţei, primul a fost “My Dog Skip”, care m-a făcut să plâng la final. Mă aşteptam să văd o comedie de duzină, cam aşa e în prima jumătate, dar m-am trezit în faţa unui film de familie cu un final copleşitor de trist, emoționant.
Filmul prezintă povestea lui John şi Jenny Grogan (Owen Wilson şi Jennifer Aniston), proaspăt căsătoriţi, care pleacă din Michigan şi se stabilesc în Florida. Se angajează ca jurnalişti, îşi cumpără o casă modestă şi, “de la reduceri”, un pui de labrador auriu căruia îi dau numele Marley. John s-a gândit că, înainte de a deveni părinţi, un căţel îi va ajuta să înveţe ce înseamnă responsabilitatea de a avea în permanenţă grijă de o altă fiinţă. Însă micuţul căţeluş adorabil s-a transformat într-un dulău de 45 kg, neastâmpărat, energic şi imposibil de dresat. Mai rău decât un copil mic, Marley nu le oferă niciun moment de linişte.
Apoi, odată cu apariţia copiilor în familia Grogan, apar şi mai multe probleme de rezolvat, fapt care generează tensiuni între cei doi soţi: Jen este nevoită să renunţe la slujba sa, pentru a se dedica creşterii celor trei copii, iar John trebuie să muncească mai mult pentru a-şi putea întreţine familia şi pentru a putea cumpăra o casă mai mare. Timpul trece, familia reuşeşte să depăşească cu succes toate obstacolele ivite în cale, iar nebunaticul Marley începe să simtă bătrâneţea.
John şi Jenny vor realiza că “cel mai rău câine din lume” le-a îmbogăţit sufletele, le-a oferit iubire necondiţionată: “Câinele nu are la ce folosi o maşină luxoasă, case mari, haine de designer. O aruncare a băţului îi este suficientă. Pentru un câine nu contează dacă eşti sărac sau bogat. Deştept sau prost. Dă-i inima şi el ţi-o va da pe a lui. Despre câţi oameni poţi spune acest lucru? Câţi oameni te pot face să te simţi rar, pur sau special? Câţi oameni te pot face să te simţi… extraordinar?”
După părerea mea, “Marley & Me” este un film de văzut.
Cu: Owen Wilson, Jennifer Aniston, Eric Dane
Regia: David Frankel
Scenarist: John Grogan, Don Roos
Durata: 120 minute
Genul: comedie