Currently Browsing: Timp liber

The Proposal (2009) – Vrei sa te insori cu mine

Aseară am văzut comedia romantică a anului 2009,  The Proposal. Cu Sandra Bullock şi Ryan Reynolds în rolurile principale, The Proposal este considerată una dintre cele mai de succes comedii romatice ale ultimilor zece ani. Filmul nu aduce nimic nou şi nu este o realizare de excepţie, dar mi-a făcut plăcere să-l urmăresc, m-a făcut să zâmbesc. Probabil în asta constă succesul acestui gen de film. În The Proposal avem de-a face cu un umor mai puţin vulgar comparativ cu alte comedii. Există şi câteva scene de nuditate, dar sub cantitatea de nuditate cu caracter sexual care este prezentă în aproape toate producţiile din ultimii 10 ani.

Ea este genul de şefă peste măsură de ocupată, iar el este asistentul atent şi ordonat care o cunoaşte mai bine decât se ştie ea însăşi. Alergătura zilnică o ţine atât de ocupată pe şefă, încât aceasta uită că este canadiană şi se trezeşte abia atunci când este anunţată că nu mai are drept de şedere în Statele Unite. Speriată de gândul că va fi deportată înapoi în Canada,  găseşte rapid soluţia salvatoare: căsătoria. Inteligentă şi dură, Margaret îşi convinge asistentul, pe Andrew, să o ia de nevastă. Neavând de ales, acesta se hotărăşte să-i facă jocul. Dar cum planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din piaţă, tinerii însurăţei se trezesc în faţa unor provocări neaşteptate, copleşitoare. Aceştia află că pentru acordarea vizelor trebuie îndeplinite nişte condiţii stricte şi că minciuna este aspru pedepsită. Pentru a păstra aparenţele în faţa investigatorilor, cei doi pleacă un weekend împreună în Alaska, la părinţii lui Andrew.  Însă cele 3 zile petrecute împreună răstoarnă complet relaţia dintre şefa blamată şi asistent, minciuna transformându-se într-o adevărată poveste de dragoste.

Am vizionat filmul pentru Sandra Bullock. Mi-au plăcut aproape toate filmele ei. Nu are calităţi fizice extraordinare, dar a ştiut mereu să se facă plăcută. Apreciez impresia de cuceritoare sinceritate lăsată privitorului şi mă bucur că şi acum, la peste 45 de primăveri, mai reuşeşte să facă roluri bune. The Proposal este genul filmului universal valabil pentru toate categoriile de vârstă (mai puţin pentru cei sub 13 ani). Mie mi-a plăcut.

Valkyrie (2008) – Operatiunea Valkyrie

Valkyrie doreşte să sublinieze faptul că nu toţi germanii au fost loiali până la capăt Führer-ului, şi ne prezintă un adevăr istoric care a avut loc în vara lui 1944. Operaţiunea Valkyrie, strategia de urgenţă a Führer-ului, a fost inclusă cu inteligenţă în planul de asasinare a acestuia. Artizanul acestei acţiuni a fost colonelul german Claus von Stauffenberg (Tom Cruise). Nemulţumit de abuzurile naziştilor, Stauffenberg s-a alăturat Rezistenţei imediat după întoarcerea sa de pe frontul din Africa, unde fusese grav rănit. Colonelul a luat asupra sa uriaşa sarcină de a introduce în buncărul lui Hitler un dispozitiv exploziv prevăzut cu un declanşator inovator care să-i ofere câteva minute pentru a se salva. Din cele 15 tentative de asasinat asupra lui Hitler, consemnate de istorie, Operaţiunea Valkyrie a fost cea mai aproape de reuşită.

Filmul punctează neaşteptat de bine la capitolul vizual, atmosfera Germaniei naziste fiind surprinsă cu o acurateţe fascinantă, dar dezamăgeşte engleza vorbită de toţi “nemţii” din  film. Acest neajuns este suplinit însă de o interpretare actoricească de excepţie.

Deşi cunoşteam deznodământul acestei operaţiuni dintr-un film documentar, Valkyrie m-a ţinut în tensiune până la final. Fără îndoială, este un film bun care mi-a depăşit aşteptările.

Eu si Marley (2008) – Marley & Me

“Marley & Me” m-a luat prin surprindere, fiind al doilea film cu căţei, primul a fost “My Dog Skip”, care m-a făcut să plâng la final. Mă aşteptam să văd o comedie de duzină, cam aşa e în prima jumătate, dar m-am trezit în faţa unui film de familie cu un final copleşitor de trist, emoționant.

Filmul prezintă povestea lui John şi Jenny Grogan (Owen Wilson şi Jennifer Aniston),  proaspăt căsătoriţi, care pleacă din Michigan şi se stabilesc în Florida. Se angajează ca jurnalişti, îşi cumpără o casă modestă şi, “de la reduceri”, un pui de labrador auriu căruia îi dau numele Marley. John s-a gândit că, înainte de a deveni părinţi, un căţel îi va ajuta să înveţe ce înseamnă responsabilitatea de a avea în permanenţă grijă de o altă fiinţă. Însă micuţul căţeluş adorabil s-a transformat într-un dulău de 45 kg, neastâmpărat, energic şi imposibil de dresat. Mai rău decât un copil mic, Marley nu le oferă niciun moment de linişte.

Apoi, odată cu apariţia copiilor în familia Grogan, apar şi mai multe probleme de rezolvat, fapt care generează tensiuni între cei doi soţi: Jen este nevoită să renunţe la slujba sa, pentru a se dedica creşterii celor trei copii, iar John trebuie să muncească mai mult pentru a-şi putea întreţine familia şi pentru a putea cumpăra o casă mai mare. Timpul trece, familia reuşeşte să depăşească cu succes toate obstacolele ivite în cale, iar nebunaticul Marley începe să simtă bătrâneţea.

John şi Jenny vor realiza că “cel mai rău câine din lume” le-a îmbogăţit sufletele, le-a oferit iubire necondiţionată: “Câinele nu are la ce folosi o maşină luxoasă, case mari, haine de designer. O aruncare a băţului îi este suficientă. Pentru un câine nu contează dacă eşti sărac sau bogat. Deştept sau prost. Dă-i inima şi el ţi-o va da pe a lui. Despre câţi oameni poţi spune acest lucru? Câţi oameni te pot face să te simţi rar, pur sau special? Câţi oameni te pot face să te simţi… extraordinar?”

După părerea mea, “Marley & Me” este un film de văzut.

5 filme vizionate recent

Traitor (2008)

Traitor prezintă o realitate a vremurilor în care trăim: terorismul islamic. Filmul ne conduce prin mai multe ţări şi surprinde cu realism climatul tensionat, misterios şi incert  experimentat de ambele tabere… Este un film bun, fără îndoială, imprevizibil, în care Don Cheadle reuşeşte să facă din nou un rol foarte bun. Merită văzut.

Taken (2008)

Taken este un film plin de acţiune şi suspans în care joacă Liam Neeson. Este povestea unui tată care luptă cu disperare să îşi salveze fiica adolescentă din mâinile traficanţilor de carne vie. Filmul evidenţiază amploarea pe care a luat-o acest fenomen, alături de corupţia existentă în interiorul poliţiei şi serviciilor secrete. Este genul de film la sfârşitul căruia simţi că s-a făcut dreptate. Mi-a depăşit aşteptările.

Appaloosa (2008)

Appaloosa este un western regizat de către Ed Harris în care mai joacă, alături de Harris, Viggo Mortensen, Renée Zellweger şi Jeremy Irons. Filmul este bine interpretat, dar ritmul lent şi durata cam mare (114 minute) plictiseşte pe alocuri. Dar, cu toate că după părerea multora gloria filmelor western a apus de mult, eu cred că Appaloosa este un film de văzut.

Pride And Glory (2008)

Pride and Glory este povestea dramatică a unei familii de ofiţeri de poliţie din New York, destrămată de un scandal uriaş de corupţie. Filmul nu aduce nimic nou, ci urmează un scenariu întâlnit în multe pelicule: poliţişti corupţi care şi-au trădat meseria din lăcomie. Dar cum întotdeauna se mai găsesc şi oameni necompromişi şi oneşti, în final adevărul iese la iveală. Din distribuţia filmului fac parte nume mari ca Colin Farrel, Edward Norton şi Jon Voight. Dacă vă plac filmele dure cu poliţişti şi traficanţi, s-ar putea să va placă şi Pride and Glory.

Eagle Eye (2008)

Eagle Eye este realizat după un scenariu puţin fantezist, cel puţin deocamdată, dar în rest este un film de acţiune destul de bun. Personajul principal este jucat de tânărul şi energicul actor Shia LaBeouf, aflat în plină ascensiune la Hollywood după ce a făcut roluri bune în câteva pelicule de succes ca Transformers, Indiana Jones – Regatul craniului de cristal sau Suspiciunea.

Craciun Fericit (2005) – Joyeux Noel

Filmul este inspirat după o poveste adevărată petrecută în Ajunul Crăciunului anului 1914, în timpul Primului Război Mondial, în mai multe locaţii de-a lungul liniei frontului. Totul a început de la un colind ce a răsunat din tranşee. Atmosfera creată a dus la manifestări spontane de bucurie care au culminat cu o fraternizare fără precedent între soldaţii germani, francezi şi scoţieni. “Inamicii” au lăsat deoparte armele pentru a-şi strânge mâinile, după care au participat împreună la slujba de Crăciun oficiată de un preot militar scoţian. Joyeux Noel ne arată cât de frumoasă poate fi viaţa atunci când căutăm pacea, şi cât de urât şi inutil este războiul.

Mi-a plăcut mult filmul. Neaşteptat de mult chiar. Vă recomand să-l vizionaţi în perioada sărbătorilor de Crăciun. Merită!

Pelicula Crăciun Fericit / Joyeux Noel, produsă în Studiourile MediaPro, în 2004, a avut premiera oficială în cadrul Festivalului de Film de la Cannes şi a avut parte de cronici foarte bune în presa de specialitate. Este o co-producţie România-Germania-Franța-Belgia.

Joyeux Noël

Joyeux Noël (2005)

Cu: Diane Kruger, Natalie Dessay, Benno Fürmann

Regia: Christian Carion

Scenarist: Christian Carion

Durata: 116 minute

Genul: dragoste, drama, razboi

Trailer Joyeux Noël

Pagina 2 din 41234
  • RSS
  • Newsletter
  • Buzz
  • Facebook
  • Panoramio
  • Delicious