CFR Cluj a castigat titlul de campioana

După 17 ani, titlul de campioană a României la fotbal este obţinut de o echipă din afara Bucureştiului, ultima formaţie care a reuşit această performanţă fiind Universitatea Craiova, în ediţia 1990/1991. Fondat în 1907, clubul din cartierul Gruia, CFR Cluj, a obţinut primul titlu din istoria sa şi a oraşului Cluj-Napoca. De asemenea, se află în cursă şi pentru Cupa României, sâmbătă va juca finala cu Unirea Urziceni, fiind foarte aproape de a realiza eventul.

De data aceasta am fost de partea CFR-ului, era timpul să câştige o echipă din afara Capitalei, mă bucur pentru reuşita echipei ardelene, si cred că această performanţă este un pas înainte pentru echipele din provincie.

Violenţele şocante dinaintea meciului şi evenimentele de după, când DNA Cluj a reţinut cinci persoane care aveau asupra lor suma de 1,7 milioane de euro, bani care urmau să ajungă la jucătorii Universităţii în cazul unei victorii în faţa CFR-ului, mi-au lăsat un gust amar. Ne mai mirăm că suntem dispreţuiţi, arătaţi cu degetul, blamaţi… în Europa, să ne fie ruşine, ne merităm soarta.

(mai mult…)

Un film raspandit ca un virus ataca bazele crestinismului

“Zeitgeist”, un film de doua ore difuzat pe internet, este un nou atac lansat de dusmanii crestinismului. Mesaje tip spam il promoveaza, ca pe un virus. Spre deosebire de alte filme “demolatoare”, cum ar fi cele create de Michael Moore, care se vand in magazine, acest film este distribuit gratuit. Documentarul, ai carui finantatori au ramas in umbra, incearca sa demonstreze ca religia, in speta crestinismul, este o perdea de fum, iar lumea in care traim se afla sub controlul celor care au imprastiat-o.

Sursa: Gardianul

Aceste atacuri concertate asupra credintei crestine nu sunt o noutate, fac parte dintr-un sir lung, ne mai putem aminti doua dintre filmele relativ recente “Adevaratul mormant al lui Iisus” (2007) si “Codul lui Da Vinci” (2006). “Zeitgeist”, nu va reusi sa-si atinga scopul si va avea soarta intens mediatizatelor productii mentionate anterior, adica va dezamagi si va trece rapid in categoria filmelor de duzina. Motivul principal al insuccesului fiind cauzat de incapacitatea producatorilor de a oferi raspunsuri credibile.

Mărturii despre înviere – Hristos a Înviat!

„Dacă luăm în considerare toate mărturiile existente, nu exagerăm când spunem că nici un eveniment istoric nu este susţinut de mai multe şi mai diferite dovezi ca învierea lui Hristos. Nimic altceva, poate doar o prejudecată falsă putea să inventeze teoria eronată că nu am avea dovezi.“ (Brooke Foss Westcott, om de ştiinţă englez)

Paste 2008 Mărturii despre înviere – Hristos a Înviat!

Sursa imagine: spiritlessons.com

„M-am obişnuit de mai mulţi ani să studiez istoria din cele mai vechi timpuri, să verific şi să apreciez relatările care sunt scrise şi nu cunosc nici un fapt din istoria omenirii care, la o verificare corectă, să fie atestat aşa de bine, prin dovezi clare şi complete, ca marele semn pe care ni l-a dat Dumnezeu, şi anume că Iisus Hristos a murit şi a înviat din morţi.“ (Thomas Arnold, profesor de istorie modernă, Oxford)

„Ştiu prea bine ce este o dovadă; vă asigur că autenticitatea învierii are cea mai solidă bază juridică.“ (John Singleton Copley, jurist, Universitatea Cambridge)

Sursa: GBV

Gruparea de poligami descoperită în Texas şochează opinia publică

poligami SUA Gruparea de poligami descoperită în Texas şochează opinia publicăÎn urmă cu câteva zile, în emisiunea “Larry King Live” de la CNN, a fost prezentat pe larg un caz şocant de poligamie. Serviciile sociale au evacuat un ranch situat în sudul statului Texas şi care aparţine unei grupări închise denumită “Yearning for Zion” (Tânjind după Sion), ce aparţine Bisericii Fundamentaliste a lui Isus Christos şi a Sfinţilor Zilei de pe Urmă, o grupare desprinsă din cultul mormon dar nerecunoscută de ramura oficială mormonă. Adepţii săi trăiesc ca în secolul al XIX-lea şi susţin că un bărbat trebuie să aibă cel puţin trei neveste ca să ajungă în Rai, iar femeile trebuie să li se supună bărbaţilor şi să aibă cât mai mulţi copii, în cazul acesta fiind luaţi în custodia statului peste 400 de copii. Am văzut un interviu în cadrul emisiunii dlui. King, unde mai multe mame din comunitatea respectivă au vorbit despre necesitatea întoarcerii copiilor acasă şi au prezentat condiţiile excelente de la fermă. Se pare că membrii grupării vor să minimalizeze gravitatea situaţiei, ei se consideră nevinovaţi, neînţeleşi, din punctul lor de vedere trăiesc normal şi după voia lui Dumnezeu. Dar să nu uităm că totul a ieşit la iveală în urma unui telefon dat de o tânără de 16 ani, abuzată sexual, şi care a devenit mamă la doar 15 ani, tatăl copilului fiind un bărbat în vârstă de 50 de ani. Cazul de faţă, care nu este singular, este o consecinţa directă a depărtării de Dumnezeu, şi ne arată până unde se poate ajunge când oamenii urmează orbeşte învăţăturile unor aşa zişi profeţi, care pun închipuirile lor mai presus de Cuvântul lui Dumnezeu.

Articole pe acelasi subiect:

SUA: secta de poligami descoperită în Texas şochează opinia publică
O secta din Texas a abuzat de minore
Dozens of sect children moved to foster care
Chaos at polygamy custody hearing

Microsoft pregăteşte pachetul low-cost Office Albany

microsoft office logoDeşi când spui low-cost te gândeşti de obicei şi la ceva compromisuri, Microsoft vrea să vină cu o ofertă cât de poate de serioasă şi atractivă. Suita Office “Albany” va cuprinde o gamă largă de aplicaţii, de la nelipsitele Word, Excel şi Powerpoint, până la suport pentru sharing online similar cu Google Docs (inclusiv photo-sharing), e-mail, chat şi chiar securitate (antivirus şi firewall).

Sursa: go4it.ro

Probabil că prin pachetul Office “Albany” Microsoft doreşte să mai tempereze tendinţa spre pachetul gratuit OpenOffice. Încă nu se cunoaşte preţul dar se zvoneşte că Microsoft ar dori să ofere acest pachet pe bază de contract (lunar sau anual). Dacă zvonul se confirmă, nu văd ce avantaje ar putea aduce pachetul Office “Albany”, pentru clienţii fără mari posibilităţi.

Pagina 32 din 37« Prima...3031323334...Ultima »
  • RSS
  • Newsletter
  • Buzz
  • Facebook
  • Panoramio
  • Delicious