Să fiți bucuroși!

“Nu putem spune ce este Dumnezeu, dar privind la Cristos, înțelegem ceva din caracterul lui Dumnezeu.” Richard Wurmbrand

Bucuria Învierii lui Cristos să vă umple inima și să vă însoțească pașii pe drumul vieții!

Big Bang Poc

CERN (Centrul European de Cercetare Nucleară) a început astăzi experimentul menit să descopere secretele Big Bang-ului aflat la originea Universului cu ajutorul celui mai mare accelerator de particule din lume (Large Hadron Collider/ LHC).

Cu siguranţă aţi auzit de acceleratorul de particule construit în apropiere de Geneva, cu ajutorul a peste 7.000 de fizicieni şi investiţii de aproape 4 miliarde de euro. După ce ne “luminează” se pare că vor închide instalaţia, mai precis pe la sfârşitul lui 2011, din motive de siguranţă. Nu înțeleg de ce l-au mai construit, dacă e așa periculos.

Super reuşita de astăzi a oferit prilejul unor discuţii incitate pe marginea momentului istoric (află mai multe detalii şi citeşte comentarii aici, aici şi aici). După părerea mea, fondurile alocate acestui proiect puteau fi direcţionate spre proiecte care să ajute cu adevărat omenirea. Sunt convins că oamenii de ştiinţă nu vor descoperi nimic care să ofere o explicaţie credibilă asupra modului în care a luat naştere Universul. Vor bombăni ei ceva, pentru că trebuie să justifice cheltuielile uriaşe, dar ce ştim azi vom şti şi la închiderea LHC-ului.

La prima pornire a acceleratorului de particule, în toamna lui 2008, copii din blocul meu au discutat aprins sub mărul din parcare: “Ce proști sunt ăștia, mă! Vor face o gaură mare în pământ și…”, altul a spus: “De ce-i lasă?…” Eu eram în balcon, și m-am distrat tare bine în acea seară.

Cum ar vota românii

Românii ar vota, în majoritate, pentru pedeapsa cu moartea, pentru pedepsirea penală a celor care critică religia ortodoxă sau pentru retragerea cetăţeniei romilor infractori şi a cetăţenilor care cer autonomia ţinutului secuiesc, relevă un studiu al Asociaţiei ProDemocraţia (APD)

Citeşte toată ştirea pe gandul.info

Până aseară am crezut că suntem mai deștepți.

1.”Ortodoxia, asemeni celorlalte Biserici şi confesiuni creştine majore, nu poate accepta pedeapsa cu moartea.” (Sursa: teologia-sociala.ro) După cum au răspuns la întrebări, se vede că se consideră în majoritate oameni religioși. Atunci de ce trec cu atâta ușurință peste poziția bisericii?

2.Bun, să fie pedepsiți penal toți cei care critică religia ortodoxă. Dar oare ortodocșii care critică ale religii, cum ar trebui pedepsiți?

3.Nu trebuie pedepsiți la fel toți infractorii cu cetățenie română?

4.Se pare că nea Nicu nu a greșit atunci când a fost împotriva libertăților de gândire și exprimare.

Ăștia suntem.

Ne-am desteptat mult, dar nu destul

Omenirii i-a fost dat să audă astăzi, în Săptămâna Mare a creştinilor, încă o ştire bombă: „Atentate teroriste în lanţ la metroul din Moscova. Două teroriste sinucigaşe din Cecenia s-au aruncat în aer…”. În urmă cu patru zile am citit despre „implanturi mamare explozive, ce sunt aproape imposibil de detectat”, şi despre extremişti care „au mai introdus explozibil şi în fesele unor atentatori barbati”. De astfel de veşti n-am scăpat nici în ziua de Crăciun, când un tânăr nigerian a încercat să arunce în aer zborul 253 ce lega Amsterdam de Detroit cu 290 de persoane la bord. Tânărul a fost prins cu bomba în chiloţi, după ce şi-a pârlit puţin fundul.

Dacă nu suntem direct implicaţi, suntem imuni la ştiri legate de terorism. „Avem destule probleme pe cap şi, oricum, nouă nu ni se poate întâmpla.” Nu-i aşa? Dar dacă ne gândim puţin mai bine, ne dăm seama că nu este chiar aşa. Mi-e greu să accept că astăzi există oameni mânaţi în mod fals de anumite motivaţii religioase, care se trezesc dimineaţa cu gândul de a ucide cât mai mulţi oameni care nu le-a făcut nici un rău. Inevitabil, încep să fac comparaţie între credinţe, a mea şi a lor. Îmi dau seama imediat că a mea, cea creştină, este departe de perfecţiune, dar parcă a lor e şi mai departe. Nu îmi aduc aminte de vreo ştire care să vorbească despre avioane deturnate de călugări ortodocşi, ori despre baptişti înarmaţi care să ia cu asalt Teatrul Naţional, ori de catolici sinucigaşi la praznicul Sfintei Paraschiva, ori despre extremişti penticostali care au aruncat în aer un tren de călători, ori despre o grupare luterană care a luat sute de ostatici într-o şcoală primară etc…

Ne-am deşteptat mult, de la cal, măgar şi bou la căruţă, am ajuns la vehicule de căruțat de neimaginat. Mergem pe sub apă, pe deasupra apei, pe pământ, prin aer, prin internet, cu viteze ameţitoare. De la arc şi săgeţi, suliţe, săbii şi lopeţi am ajuns la arme care nimeresc şi musca în zbor. Suntem mai şcoliţi, mai ocoși şi mai pretenţioşi decât oricare dintre înaintaşii noştrii. Şi cu atâtea “avantaje” în plus ar trebui să fim mult mai înţelepţi, dar realitatea ne arată că nu suntem. Nu ne ştim respecta, nu ne ştim tolera, nu ne ştim înţelege, nu ne ştim ajuta, nu ne ştim iubi, nu ne ştim oneşti, nu ne ştim demni, nu ne ştim mulţumiţi.

Un tanar pe carucior iese la aer pe orice tip de vreme

Mă gândesc cu “invidie” la un tânăr cu handicap, cel puţin la prima vedere şi după mişcările braţelor, ca al meu. În timp ce eu stau în majoritatea timpului între patru pereţi, cu dureri de cap de la atâta căldură, el stă în majoritatea timpului prin oraş. Cred că îi mulţumeşte zilnic lui Dumnezeu pentru familia sa iubitoare, şi pentru că locuieşte într-un oraş liniştit, Alba Iulia, cu oameni darnici şi sensibili față de nevoile semenilor cu un destin mai puţin fericit.

În urmă cu câteva zile, tânărul acesta a avut bucuria de a admira o clădire mândră din oraş, unde îşi are sediul şi staţia locală Realitatea TV Alba Iulia. Fusese “parcat” chiar peste drum. El, spre deosebire de mine, a mai avut ocazia să admire clădirea şi în luna ianuarie, din acelaşi loc, pe un frig de îţi îngheţa urina în vezică.  Dar el n-a simţit frigul pentru că cineva drag la însoţit, i-a împins căruciorul şi i-a luat repede bancnotele întinse de către trecătorii indiferenţi, pentru a nu se simţi demn de milă. Prin ceea ce fac, însoţitorii tânărului ne transmit că le “pasă”. Sunt mereu aproape de el, dar ştiu când să se facă nevăzuţi. Pentru că ei cunosc bine dorinţa unei persoane imobilizate într-un cărucior de a se simţi independentă, de a sta singură undeva în oraş, în linişte, în aer liber pe orice tip de vreme.