Verificare personala

Există persoane care nu-şi doresc niciodată să-i ajute pe alţii în problemele lor; aceştia preferă să-i privească pe alţii care ajută.

Unii se aşază în faţa altora şi arată o imagine care nu corespunde în nici un fel adevăratei lor personalităţi.

Există bărbaţi şi femei care seamănă zâzanie, antrenându-i pe ceilalţi în certuri şi vrajbă. Pentru aceştia, tot timpul este prea cald, prea rece, prea mult, prea puţin, prea devreme, prea târziu…

Unii fac parte din categoria celor care adoră să dea ordine şi să spună altora cum trebuie făcut, fără să le pese de nimeni şi de nimic.

Ce frumos că sunt unii care au găsit calea înţeleaptă! Ei îi privesc pe ceilalţi cu afecţiune, îşi ţin cuvântul atunci când promit. Ei sunt acele persoane pe care te poţi bizui, când te simţi slab şi ai nevoie de încurajare; ei aduc soarele în viaţa altora. Cu cine ne asemănăm?

Sursa: Samanta Buna – GBV

Simt bucurie cand ma gandesc la ziua de ieri

Ieri după-amiază am pornit la drum cu un microbuz şi câţiva prieteni spre zone pe care nu le mai văzusem de ani buni. Pentru început am mers până în localitatea Miceşti, localitate aflată la câţiva km de Alba Iulia, pe drumul spre Apuseni. Pe suprafaţa întinsă de teren agricol care despărţea cândva oraşul de satul Miceşti, a apărut o zonă rezidenţială prosperă şi de afaceri. E de-a dreptul uluitor cât de mult s-a putut construi în ultimul deceniu. E clar că tot mai mulţi români preferă casa la curte.

Apoi am traversat zona industrială până în cartierul Ampoi III, şi de acolo am mers la Mall-ul din oraş. Ştiam că e construit pe locul fostului stadion Mecanica şi văzusem poze, dar până ieri n-am mai avut ocazia să întru într-un Mall. E frumos, însă mirosul de cantină “împinge tava” care te întâmpină la intrare îi alterează puţin imaginea. Ca fost comerciant şi om care se îmbrăca bine, am fost impresionat de magazinele cu aer occidental şi în acelaşi timp am realizat că sunt total depăşit în materie de vestimentaţie. Adică sunt prost îmbrăcat. Nu sunt lipsit de posibilităţi şi nici nemulţumit, dar am văzut ce nu văd din patul meu. De fapt mă simt uşor ciudat de fiecare data când ies în oraş. Sunt copleşit de schimbările pe care le văd şi de amintiri. Uneori, la întoarcere, mă afund într-o stare de melancolie până târziu în noapte. Oricât de tare ar fi omul şi nădejdea lui, vin şi zile în care gândurile reuşesc să străpungă inima. Important e să depăşim aceste stări nedorite.

De la Mall am ţinut-o tot înainte, trecând prin centrul oraşului, şi imediat după traversarea podului peste răul Mureş am cotit la stânga spre localitatea Oarda. Nu mai fusesem acolo din 1996. După o scurtă oprire la nişte prieteni, am pornit spre destinaţia finală a zilei: căminul pentru persoane vârstnice Casa Anisia din satul Şeuşa. Ambele localităţi se afla în imediata apropiere a oraşului Alba Iulia. Mi-am petrecut aproximativ două ore în compania persoanelor vârstnice de la Casa Anisia şi nu regret nici un minut petrecut acolo. Am cunoscut oameni măcinaţi de boli, amintiri şi bătrâneţe, dar în acelaşi timp veseli şi bucuroşi de oaspeţi. M-am integrat uşor în povestirile lor pentru că destinul mi-a pus o povară pe umeri, povară de care ştiau şi ei. Mai multe persoane fiind imobilizate într-un cărucior. A fost cald şi frumos şi am putut sta în curte la soare. Ne-am nimerit acolo cu ocazia Zilei Vârstnicului şi am luat masa de seară împreună. Casa Anisia mi-a schimbat percepţia pe care o aveam despre căminele pentru îngrijirea persoanelor vârstnice. Am găsit nişte condiţii de viaţă excepţionale şi un aer cald şi primitor, mult peste aşteptări.

Simt bucurie când mă gândesc la ziua de ieri, şi asta înseamnă că mi-a plăcut mult. Profit de ocazie pentru a le mulţumi tuturor celor care au făcut parte din bucuria mea.

Invalidul si crocodilul

“Invalidul şi crocodilul” ar putea fi titlul unui film de artă, o dramă tulburătoare despre soarta nedreaptă a invalizilor împinşi de nevoi în gura crocodililor. Am convingerea că, la vizionarea peliculei, oamenii vor plânge cu “lacrimi de crocodil” şi inima li se va strânge în piept de revoltă. “Invalidul şi crocodilul” ar intra cu siguranţă în rândul capodoperelor cinematografice. Singurele mele temeri sunt legate de titlu sub care va deveni cunoscut în diverse colţuri ale lumii. Din ziarul Gândul am aflat că în China, “Knocked Up”, comedia din 2007, a rulat sub titlu: “O noapte, o burtă mare”.  În Franţa, comedia “Home Alone” (“Singur acasă”) a fost rebotezată “Mi-a fost dor de avion, mamă”, iar în Germania,  titlul filmului “Die Hard: With a Vengeance” (“Greu de ucis”) a fost tradus “Mori încet, acum mai mult ca niciodată”. Având în vedere aceste titluri ridicole, mă tem că rezultatul va fi infidel spiritului filmului. Cum ar suna “Crocodilul pofticios” ori “Dacă nimeni nu te vrea, crocodilul nu te va refuza”?

Privind indicatorul din imaginea alăturată, de provenienţă africană, în mintea mea răsar inevitabil întrebări: să fie adevărat? Ar vrea cineva să ne vadă mestecaţi de crocodili? Ce lighioane de la noi ar putea lua locul crocodilului? Dar nu vă mai plictisesc cu posibile răspunsuri, ci vă spun că de azi înainte voi fi mult mai cuminte, înţelegător, răbdător şi mulţumitor.

The Proposal (2009) – Vrei sa te insori cu mine

Aseară am văzut comedia romantică a anului 2009,  The Proposal. Cu Sandra Bullock şi Ryan Reynolds în rolurile principale, The Proposal este considerată una dintre cele mai de succes comedii romatice ale ultimilor zece ani. Filmul nu aduce nimic nou şi nu este o realizare de excepţie, dar mi-a făcut plăcere să-l urmăresc, m-a făcut să zâmbesc. Probabil în asta constă succesul acestui gen de film. În The Proposal avem de-a face cu un umor mai puţin vulgar comparativ cu alte comedii. Există şi câteva scene de nuditate, dar sub cantitatea de nuditate cu caracter sexual care este prezentă în aproape toate producţiile din ultimii 10 ani.

Ea este genul de şefă peste măsură de ocupată, iar el este asistentul atent şi ordonat care o cunoaşte mai bine decât se ştie ea însăşi. Alergătura zilnică o ţine atât de ocupată pe şefă, încât aceasta uită că este canadiană şi se trezeşte abia atunci când este anunţată că nu mai are drept de şedere în Statele Unite. Speriată de gândul că va fi deportată înapoi în Canada,  găseşte rapid soluţia salvatoare: căsătoria. Inteligentă şi dură, Margaret îşi convinge asistentul, pe Andrew, să o ia de nevastă. Neavând de ales, acesta se hotărăşte să-i facă jocul. Dar cum planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din piaţă, tinerii însurăţei se trezesc în faţa unor provocări neaşteptate, copleşitoare. Aceştia află că pentru acordarea vizelor trebuie îndeplinite nişte condiţii stricte şi că minciuna este aspru pedepsită. Pentru a păstra aparenţele în faţa investigatorilor, cei doi pleacă un weekend împreună în Alaska, la părinţii lui Andrew.  Însă cele 3 zile petrecute împreună răstoarnă complet relaţia dintre şefa blamată şi asistent, minciuna transformându-se într-o adevărată poveste de dragoste.

Am vizionat filmul pentru Sandra Bullock. Mi-au plăcut aproape toate filmele ei. Nu are calităţi fizice extraordinare, dar a ştiut mereu să se facă plăcută. Apreciez impresia de cuceritoare sinceritate lăsată privitorului şi mă bucur că şi acum, la peste 45 de primăveri, mai reuşeşte să facă roluri bune. The Proposal este genul filmului universal valabil pentru toate categoriile de vârstă (mai puţin pentru cei sub 13 ani). Mie mi-a plăcut.

Vrei sa te insori cu mine – The Proposal (2009)

Cu: Sandra Bullock, Ryan Reynolds, Mary Steenburgen

Regia: Anne Fletcher

Scenarist: Pete Chiarelli

Durata: 107 minute

Genul: dragoste, comedie

Trailer The Proposal

Abilitatile mele imi mananca zilele

Robert M. Hensel, un cunoscut poet şi militant al drepturlor persoanelor cu dizabilităţi din Statele Unite, a spus: „Dizabilitatea mea mi-a deschis ochii pentru a vedea adevăratele mele abilităţi”. Adevăr a grăit Robert, trăiesc şi eu în adevărul spuselor lui. Dar, cel puţin în aceste zile, simt nevoia să aduc o scurtă completare: „Abilităţile mele îmi mănâncă zilele”.

Nici nu ştiu cum au trecut ultimele trei săptămâni, de când am scris ultima dată pe blog. N-am fost plecat nicăieri, de fapt am călătorit de câteva ori pe o distanţă de 4 metri, dus-întors 8 m, atât e drumul până la oaza mea de verdeaţă, balconul. Printre muşcatele mamei mi-am reâncărcat bateriile şi am meditat la abilităţile mele stând cu barba aşezată în palma mâinii stângi, mâna fiindu-mi sprijinită în rama geamului de la balcon. Restul timpului mi l-am petrecut în pat, meşterind mereu la proiectele mele online. Zilnic, orele, minutele, secundele au trecut pe lângă mine fără ca măcar să realizez că deja s-a făcut noapte. De mai multe ori am trecut din noapte într-o nouă zi, adică mi-am mutat privirea din monitor după miezul nopţii.

Îmi doresc să scriu mai mult pe blog şi de ceva vreme visez la un nou proiect, însă nu îndrăznesc să-mi iau un angajament că voi face asta şi asta până în data asta. De câte ori mi-am făcut planuri a intervenit neprevăzutul şi mi-a dat totul peste cap. Nu sunt în competiţie cu nimeni şi voi face totul în ritmul meu, aşa cum Dumnezeu mă va ajuta. În următoarele nu ştiu câte zile am de lucru la un alt site şi nu pot decât să sper că nu vor mai trece încă trei săptămâni până la următorul articol.