Abilitatile mele imi mananca zilele

Robert M. Hensel, un cunoscut poet şi militant al drepturlor persoanelor cu dizabilităţi din Statele Unite, a spus: „Dizabilitatea mea mi-a deschis ochii pentru a vedea adevăratele mele abilităţi”. Adevăr a grăit Robert, trăiesc şi eu în adevărul spuselor lui. Dar, cel puţin în aceste zile, simt nevoia să aduc o scurtă completare: „Abilităţile mele îmi mănâncă zilele”.

Nici nu ştiu cum au trecut ultimele trei săptămâni, de când am scris ultima dată pe blog. N-am fost plecat nicăieri, de fapt am călătorit de câteva ori pe o distanţă de 4 metri, dus-întors 8 m, atât e drumul până la oaza mea de verdeaţă, balconul. Printre muşcatele mamei mi-am reâncărcat bateriile şi am meditat la abilităţile mele stând cu barba aşezată în palma mâinii stângi, mâna fiindu-mi sprijinită în rama geamului de la balcon. Restul timpului mi l-am petrecut în pat, meşterind mereu la proiectele mele online. Zilnic, orele, minutele, secundele au trecut pe lângă mine fără ca măcar să realizez că deja s-a făcut noapte. De mai multe ori am trecut din noapte într-o nouă zi, adică mi-am mutat privirea din monitor după miezul nopţii.

Îmi doresc să scriu mai mult pe blog şi de ceva vreme visez la un nou proiect, însă nu îndrăznesc să-mi iau un angajament că voi face asta şi asta până în data asta. De câte ori mi-am făcut planuri a intervenit neprevăzutul şi mi-a dat totul peste cap. Nu sunt în competiţie cu nimeni şi voi face totul în ritmul meu, aşa cum Dumnezeu mă va ajuta. În următoarele nu ştiu câte zile am de lucru la un alt site şi nu pot decât să sper că nu vor mai trece încă trei săptămâni până la următorul articol.

Murdaria vazuta de sus

Sper să nu vă plictisesc cu balconul ăsta. Dar lumea mea e strâns legată de balcon, şi e normal să scriu ce văd în lumea mea. Am spus deja că stau mereu, nu zilnic şi de obicei seara, între 2 şi 4 ore. Nu stau prea mult, dar stau suficient pentru a observa şi aspectele mai puţin plăcute.

Locuiesc din ‘82 în acest bloc şi sunt obişnuit să văd tomberoane de gunoi la fiecare privire aruncată pe fereastră. Recunosc, în ultimul deceniu faţa oraşului s-a schimbat în bine, eforturile autorităţilor locale fiind evidente şi în parcarea noastră. Dar ceva a rămas la fel, poate chiar s-a agravat: mentalitatea. Încă sunt oameni care, deşi locuiesc la case particulare, îşi aduc tot gunoiul din curţi şi grădini şi îl aruncă jos lângă tomberoane. Pentru a nu fi văzuţi, vin cu cărucioare de mână la adăpostul întunericului. Muncitorii de la firma de salubritate, pe care i-am urmărit de mai multe ori la treabă, au impresia că lucrează la stat şi îşi fac munca precum în anii ‘80 – ‘90. Adică ce nu se vede nu trebuie luat şi ce mai rămâne la descărcare poate fi băgat cu mătura sub tomberoane. Şi mai este o “armată” în continuă creştere, cred că au fost 15 persoane seara trecută, care caută cu insistenţă în tomberoane. Ce cade pe jos, jos rămâne.

În România europeană, lipsa de bun simţ este la ea acasă. Unii concetăţeni de-ai noştrii gândesc mai puţin decât animalele fără stăpân. Numai seara trecută i-am văzut pe doi tineri urinând în parcare fără nici o jenă. Unul a “udat” florile de sub geamul unei familii din scara vecină, iar celălalt s-a gândit că nu e nici o problemă dacă îşi goleşte vezica lângă tomberoanele de gunoi. În urmă cu doar câteva zile, am văzut un episod similar al cărui personaj principal a fost o femeie. Aceasta şi-a găsit locul după un microbuz, în plină zi. În urmă cu 2 zile, aceeaşi femeie a ieşit cu patrupedul la plimbare, s-a oprit în mijlocul parcării, şi-a pus mâinile în şold şi, chiar în momentul în care o domnişoară frumoasă se afla la numai un pas în urma ei, a tras o beşină puternică care s-a auzit până la mine la et.2. Bine măcar că adia vântul. Era sa uit, sunt şi câţiva proprietari sau deţinători de câini care îşi aduc prietenii cu blăniţă în parcare. Nu mă deranjează deloc că îi aduc în faţa geamurilor noastre, sunt iubitor de animale, însă mă deranjează nesimţirea şi nepăsarea de care dau dovadă aceşti oameni. Nu sunt în stare să adune rahatul lăsat în urmă de căinii lor, şi să-l arunce în coşurile de gunoi. Nu cred că voi reuşi să trăiesc până în ziua în care românii ăştia se vor civiliza. Unii par irecuperabili.

În rest, totul este ok. Parcarea este plină de viaţă. Avem câteva pisici vagaboande şi 4 câini fără stăpân care se bat zi şi noapte pentru o căţeluşă prăpădită. La începutul acestei veri, căţeluşa a fost o mamă fericită cu 6 pui. După cum merg treburile, sunt şanse mari ca în curând să aibă alţii, iar noi, locatarii, vom fi treziţi din nou de plânsetele sfâşietoare ale căţeluşilor, şi vom avea despre ce bombăni toată ziua. În acest peisaj idilic se joacă şi copii vecinilor, atunci când nu sunt trimişi să se joace în altă parte.

Intrebari, incertitudini, raspunsuri

În ultima vreme am realizat că nu mai am timp liber. Mereu am ceva de actualizat, de citit, de scris, de vorbit, şi îndată trece ziua. Cred că a trecut mai bine de o luna de zile de când am urmărit ultimul film pe calculator. E drept că seara am ieşit la aer în balcon şi după aceea n-am mai deschis calculatorul, dar chiar să nu-mi găsesc timp pentru a viziona un film bun?

Câteva nopţi la rând am fost măcinat de întrebări şi incertitudini. M-am gândit la persoane cu probleme similare cu ale mele, care au timp de discuţii pe mess, de jocuri, de urmărit filme… Eu de ce nu am timp…? Această activitate merită să fie continuată? Merită atâta efort? Oare ce s-ar întâmpla dacă aş lasa totul baltă? Apoi am încercat să-mi răspund mie însumi, şi din propriile răspunsuri, bine procesate, am ajuns la concluzia că nu mai pot să mă întorc înapoi. Prea mult timp liber ar putea să-mi facă mai mult rău decât bine. Munca la calculator, deşi stresantă uneori, mă motivează şi mă umple de energie, îmi oferă satisfacţii. E singura activitate pe care o mai pot face fără ajutorul altora, şi contează mult pentru mine. N-am început să lucrez cu gândul la câştig financiar, ci m-am străduit să învăţ cât mai mult pentru a avea o ocupaţie, pentru a nu trăi degeaba. Dacă aş lăsa totul baltă, m-aş simţi inutil şi nefericit. E absolut necesar să găsesc un echilibru între timpul petrecut în faţa calculatorului şi celălalt timp, dar trebuie să merg înainte.

În acele nopţi de nesomn mi-am amintit cum a început totul. M-am emoţionat şi am scăpat câteva lacrimi. Nu ştiu de ce. La începutul anului 2000, s-a născut în mine dorinţa de a scrie despre accidentul din vara lui ‘97 şi despre frământările mele zilnice. La început am încercat să scriu cu mâna dreaptă, ajutat fiind de o mănuşă specială care îmi susţinea încheietura. De mănuşă mi-au legat o cariocă, cu un elastic pentru legat bani şi borcane, şi aşa am reânvăţat să scriu. Nu a fost deloc uşor şi nici n-am scris prea frumos, dar m-am bucurat când am văzut că se poate. Ca realizări aş putea menţiona scrierea unui pomelnic de 3 pagini, dictat cu mare răbdare de mama vecinei de la et. 1, o bătrânică veselă care mi-a ţinut mereu de urât. Apoi am încercat cu o maşină de scris, pe care mi-o cumpărase mama de la un magazin second hand din apropiere. Avea culoarea galbenă şi era băgată într-un geamantan micuţ. Era frumoasă şi părea nouă, dar n-am avut putere să-i apăs tastele şi a trebuit să o ducem înapoi la magazin. În anul următor, 2001, câţiva prieteni mi-au dăruit un calculator, şi aşa am început să păşesc în lumea calculatoarelor.

M-am lungit mai mult decât mi-am propus. În concluzie, atâta timp cât Dumnezeu îmi va da sănătate şi putere, voi continua să muncesc.

Incepand de astazi, televiziunea DDTV va transmite cele mai bune filme din lumea asta

În partea de sus a ecranului scria: „În această seară, Dan Diaconescu va face câteva anunţuri importante pentru ţară”, şi mai jos: „De astăzi 23 August 2009, televiziunea DDTV va transmite cele mai bune filme din lumea asta, 24 de ore din 24”, iar Dan Diaconescu îşi prezenta “marfa” cu iscusinţă, în stilul deja consacrat, vorbind pe înţelesul tuturor. Ce detalii uluitoare mi-a fost dat să aud, şi cum a crescut inima în mine de bucurie la auzul lor.

DDTV va difuza desene animate, documentare mai bune decât Discovery şi filme mai tari decât cele difuzate la HBO sau Protv. Dan Diaconescu a prezentat şi scurte fragmente din producţiile filmografice achiziţionate în ultimile 6 luni, de la târgurile de profil, şi pe care a plătit o “căruţă de bani”. Despre Intolerable Cruelty (2003) a spus că a costat 200 de mii de euro, şi am mai văzut secvenţe dintr-un alt film “nou”, pe care l-am mai văzut de vreo 5 ori, Big Daddy (1999). Nu m-am uitat mai mult pentru că nu-mi place să ştiu dinainte ce va fi, îmi place să fiu surprins şi să exclam: WOW…!

Încă n-aţi auzit de DDTV? Cu siguranţă veţi auzi începând de astăzi, 23 august 2009. După emisiunea lui Dan Diaconescu, din noaptea trecută, sunt convins că toţi furnizorii de televiziune prin cablu sau satelit, din România şi din toată lumea asta, vor da năvală în curtea lui Dănuţ. Cu toţii visează deja la DDTV! Cum să nu îţi doreşti un post tv mai tare decât HBO, Discovery, Protv şi Cartoon Network? Nici că se putea mai bine, e de-a dreptul senzaţional.

Am emoţii şi mi-am pierdut răbdarea, mai sunt 2 ore până la relansarea puternicului post de televiziune DDTV, dar butonez telecomanda şi nu-l găsesc… Sunt de-a dreptul furios pe furnizorul meu de televiziune prin satelit. Auzi, să lase el în afara grilei de programe bunăciune de post TV, cel mai tare din România. Nu pot să-i înţeleg… incredibil!

Din septembrie totul se plateste in spital

Gata cu gratuităţile! Vremurile în care totul era gratuit în spitale au trecut. Din septembrie, dacă doar veţi schimba o vorbă cu medicul de familie şi acesta vă recomandă să faceţi sport, să mâncaţi sănătos ori să-l deranjaţi mai des, pregătiţi 5 lei. În situaţia în care chemaţi o ambulanţă la domiciliu şi nu sunteţi suficient de bolnav sau nu trebuie să va internaţi în spital, pregătiţi 25 de lei. Pentru o săptămână de cazare într-o unitate sanitară, pregătiţi 100 de lei. Pentru siguranţa Dvs. mai pregătiţi şi ceva suplimentar…

Fiecare român ar trebui să plătească 600 de lei pe an pentru îngrijirile medicale. Dacă omul a depăşit această sumă şi se îmbolnăveşte va beneficia de gratuitate. Nu e deloc rău, cine mai are zile de trăit va fi gratis oblojit. Într-un an, aceste plăţi suplimentare vor îngrăşa bugetul sănătăţii cu 200 de milioane de euro. Desigur, condiţiile din spitale vor fi incomparabil mai bune.

În jur de 8.900.000 de români sunt scutiţi de la noua contribuţie: pensionarii, copii, şomerii, veteranii de război, persoanele cu handicap şi 160.000 de cadre sanitare. Din fericire am un handicap şi mama mea este pensionară, prin urmare suntem scutiţi de la plata noilor contribuţii de sănătate. Cred că de luna viitoare vom fi o bucurie pentru medicul de familie. În sfârşit, jos pălăria în faţa celor care au decis în favoarea categoriilor defavorizate. Aceste categorii de persoane vor trebui să pregătească numai ceva suplimentar…