Am fost la plimbare prin orasul meu drag, Alba Iulia

Sâmbătă am ieşit în oraş. M-au ajutat câţiva prieteni la coborâre şi urcare, iar prin oraş m-au însoţit Dana şi Andrei. Le mulţumesc tuturor şi pe această cale. Eu am ales să ies la orele amiezii, pentru a rezista mai mult timp pe cărucior. După 2 ore de stat în scaun încep să transpir abundent, iar dacă adie puţin vântul şi soarele nu mai e pe cer, încep să trepidez din toate încheieturile. A fost o alegere  bună, am rezistat fără probleme aproape 4 ore, sub un soare năucitor, dar după plimbare am realizat că n-am prevăzut chiar totul. Ceea ce n-am prevăzut a fost pielea mea „neantrenată” suficient cu razele ultraviolete, chiar nu mi-a trecut prin minte că mă voi pârli aşa de rău. În  câteva locuri pielea mi s-a făcut roşie ca racul, mai ales pe braţe de la coate în jos, şi mi s-a umflat mâna dreaptă. Însă nu regret că am ieşit în oraş la orele amiezii, ba dimpotrivă, mă bucur foarte mult şi consider că a fost o alegere inspirată.

Am profitat de disponibilitatea prietenilor mei şi am mers până în inima cetăţii medievale. Drumul e dificil dacă eşti imobilizat într-un cărucior, e pavat cu piatră cubică şi bordurile sunt înalte. Dar sper că odată cu finalizarea lucrărilor din zona istorică a oraşului vor dispărea şi aceste neajunsuri. La poarta a III-a, cea mai importantă şi mai impunătoare dintre porţile cetăţii, am asistat la ceremonialul de schimbare a gărzii Cetăţii. Este unic în ţară şi se desfăşoară în fiecare zi la ora 12.00. Văzusem ceremonialul pe YouTube, dar nu se compară cu ceea ce simţi când eşti la faţa locului. Am rămas plăcut impresionat de calitatea lucrărilor de restaurare, de ceremonialul de schimbare a gărzii, de numărul mare de turişti prezenţi în zonă şi, în general, de tot ce am văzut. La fel de mult mi-a plăcut în Parcul Unirii şi pe Bulevardul Transilvaniei. Am remarcat multe schimbări în bine şi sunt mândru de oraşul meu drag, Alba Iulia.

Ce am mai facut si ce as vrea sa mai fac

Am stat în pat, am ieşit în balcon şi am muncit. Adică n-am făcut nimic deosebit, ci m-am încadrat în rutina mea zilnică. Mi-am tot propus să fiu mai activ pe blogul personal, dar mereu am avut altceva mai urgent de rezolvat. Nici pe mess n-am mai stat la discuţii.

Am meditat la reacţiile primite din partea unor oameni, atunci când le-am spus că am mult de lucru şi că nu-mi mai ajunge timpul, şi am ajuns la concluzia că ar fi mai bine să tac. M-au privit cu un zâmbet nesincer, nu m-au crezut, şi m-am simţit aiurea. E drept că lipsa de timp pare ceva ciudat când vine din partea unui om paralizat pe pat, însă apar situaţii în care n-am de ales şi trebuie să spun adevărul, să spun că timpul şi sănătatea nu-mi permit să mă ocup de unele lucrări. Am refuzat să ajut pe doi cunoscuţi şi de atunci n-au mai dat nici un semn de viaţă. Bănuiesc că s-au supărat. Asta e. Am renunţat la 3 dintre site-urile mele mai vechi, dar în ultimele 2 săptămâni am creat un altul nou pentru un ONG.  Îmi papă mult timp şi lucrările de întreţinere la site-urile pe care le mai am. Nu sunt profesionist şi mâinile mele se mişcă ceva mai încet, sunt parţial paralizate, şi poate de aceea pentru mine totul durează mai mult decât ar trebui.

În perioada asta mă stresează gândul că trebuie să fac o noua vizită la dentist. Simt că au apărut ceva probleme şi m-am căscat în oglindă cât am putut de tare, să văd cum se prezintă situaţia… nu e deloc bine. Gândul la dantură mă deranjează mai mult decât paralizia. Nu mă tem de durere, am trăit deja o experienţă gen Auschwitz. Un prieten stomatolog mi-a făcut un mare bine, 6 extracţii acasă, şi i-am mulţumit din toată inima pentru curajul, efortul şi disponibilitatea de care a dat dovadă. M-a scăpat de dureri. E dificil să ajung la dentist, având în vedere situaţia mea fizică, dar sper că voi găsi persoanele care să mă ajute şi de această dată.

Pentru mâine am programată o ieşire în oraş, ieşire pe care am amânat-o de mai multe ori. O bună prietenă mi-a organizat transportul. Sper să fie o zi însorită că acum stă să plouă, şi mai sper ca planurile mele să nu fie date peste cap de caise… Nădăjduiesc ca tinerii care mă vor coborî pe braţe, locuiesc la et. 2, să nu aibă probleme cu spatele după ziua de mâine. În cazul meu, criza economică a venit cu o lipsă acută de timp şi cu o burtă mai mare. E de neânţeles, adică veniturile sunt în scădere şi greutatea în creştere… ciudată criză.

Pe curând.

Valkyrie (2008) – Operatiunea Valkyrie

Valkyrie doreşte să sublinieze faptul că nu toţi germanii au fost loiali până la capăt Führer-ului, şi ne prezintă un adevăr istoric care a avut loc în vara lui 1944. Operaţiunea Valkyrie, strategia de urgenţă a Führer-ului, a fost inclusă cu inteligenţă în planul de asasinare a acestuia. Artizanul acestei acţiuni a fost colonelul german Claus von Stauffenberg (Tom Cruise). Nemulţumit de abuzurile naziştilor, Stauffenberg s-a alăturat Rezistenţei imediat după întoarcerea sa de pe frontul din Africa, unde fusese grav rănit. Colonelul a luat asupra sa uriaşa sarcină de a introduce în buncărul lui Hitler un dispozitiv exploziv prevăzut cu un declanşator inovator care să-i ofere câteva minute pentru a se salva. Din cele 15 tentative de asasinat asupra lui Hitler, consemnate de istorie, Operaţiunea Valkyrie a fost cea mai aproape de reuşită.

Filmul punctează neaşteptat de bine la capitolul vizual, atmosfera Germaniei naziste fiind surprinsă cu o acurateţe fascinantă, dar dezamăgeşte engleza vorbită de toţi “nemţii” din  film. Acest neajuns este suplinit însă de o interpretare actoricească de excepţie.

Deşi cunoşteam deznodământul acestei operaţiuni dintr-un film documentar, Valkyrie m-a ţinut în tensiune până la final. Fără îndoială, este un film bun care mi-a depăşit aşteptările.

Operatiunea Valkyrie – Valkyrie (2008)

Cu: Tom Cruise, Kenneth Branagh, Bill Nighy

Regia: Bryan Singer

Scenarist: Nathan Alexander , Christopher McQuarrie

Durata: 120 minute

Genul: razboi, thriller, istoric

Trailer Valkyrie

A ramas fara pensia de invaliditate, dupa ce a dansat breakdance in timpul unui show TV

Nu poate să meargă prea bine dar dansează breakdance! Este povestea lui Fred Bowers, un pensionar britanic în vârstă de 73 de ani. Bărbatul a rămas fără pensia de invaliditate după ce a dansat în timpul celebrului show “Britain’s Got Talent”.

Citeşte toată ştirea pe antena3.ro

Pe moş Fred l-au păpat rău tălpile şi s-a gândit să facă puţină mişcare. Nimic rău în asta, mişcarea e chiar indicată. A dansat doar un breakdance neconcludent la televizor, autorităţile s-au sesizat imediat, şi i-au făcut omului aşa o mare nedreptate. Câtă lipsă de compasiune, chiar aşa, să-i taie bietului om pensia de invaliditate.

La noi e “raiul” pensionarilor pe caz de boală. Unii dintre ei sunt atât de “neputincioşi” încât reuşesc să facă faţă cu brio la 2 – 3 servicii. Spre deosebire de confraţii occidentali, pensionarii noştri bolnăviori sunt oameni harnici, discreţi şi mult mai inteligenţi. Aceştia nu se grăbesc să-şi etaleze energia şi pofta de viaţă la televizor.

(mai mult…)

Cugetari asupra leneviei 2

Am terminat cu şantierul, dar sunt grav bolnav. Căldura mare stă să mă doboare. Sufăr cumplit de lenevie, şi caut un leac miraculos care să mă ridice… Mi-am clătit puţin ochii cu aceste cugetări şi am făcut apel la conştiinţa proprie, dar rezultatul scontat întârzie să apară. Încă mai sper…

Omul care nu se poate lăsa de lenevie, să se aştepte să rămână sărac; cine însă îşi deschide mintea şi adună în ea de ici şi de colo cunoştinţe, va propăşi, chiar dacă înainte a fost mai puţin cunoscător al lucrurilor.

Mulţi nu propăşesc, fiindcă n-au curajul să se apuce zdravăn de muncă. Este greu până când încep. Prima lovitură înseamnă bătălia pe jumătate câştigată.

Oricât de greu ar fi urcuşul înaintea tinerilor, calea le este totuşi deschisă, şi cei ce înfruntă muntele cu o inimă îndrăzneaţă vor fi în curând deasupra. Ce a fost greu de răbdat va fi plăcut de amintit.

Dacă vrei să faci un bine în lumea aceasta, trebuie să vrei să încerci.

Săracii vor rămâne săraci, dacă gândesc că aşa tre buie să fie. Poţi să ieşi din cea mai neagră sărăcie, dacă într-adevăr cauţi să o iei mult înainte şi nu aştepţi vremea când nu mai poţi face nimic.

Din nefericire, sfatul bun este pentru mulţi ca sămânţa bună aruncată pe o stâncă goală. Aceştia, când e vremea de arat, dorm, iar când vine secerişul, se miră că n-au ce prânzi.

Sursa: Samanta Buna – GBV